Linkuri accesibilitate

Ştiri

Au fost aprobate condițiile plecării Regatului Unit din Uniunea Europeană

Monedă de 50 de pence pusă în circulație în Regatul Unit
Monedă de 50 de pence pusă în circulație în Regatul Unit

Parlamentul European a aprobat condițiile pentru plecarea Regatului Unit din Uniunea Europeană - decizia majoră finală din saga Brexit de patru ani.

După o emoționantă dezbatere finală, miercuri, legiuitorii europeni au votat pentru acordul de retragere care va pune capăt apartenenței Marii Britanii la Uniunea Europeana după de 47 de ani. Votul a fost de la 641 la 49 în favoarea acordului Brexit, cu 13 abțineri. Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a declarat că UE va fi „vigilentă” cu privire la modul în care acordul pentru Brexit va fi pus în aplicare la frontiera irlandeză și că nicio relație nouă nu va păstra beneficiile pentru Marea Britanie pe care aderarea din 1975 I le-a adus.

"Vreau ca UE și Marea Britanie să rămână prieteni buni și parteneri buni", a spus ea. "Vă vom iubi mereu și nu vom fi niciodată departe, trăim Europa."a săus președinta Comisiei Europene.

Oficialii OMS afirmă că suntem într-un moment critic al combaterii coronavirusului ucigaș

Lumea a ajuns într-un punct critic în eforturile de combatere a focarului de coronavirus, a declarat un înalt oficial al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), adăugând că este „foarte impresionat” de răspunsul Chinei la criză. „Ei iau măsuri extraordinare în fața a ceea ce este o provocare extraordinară”, a declarat Mike Ryan, directorul executiv al Programului OMS pentru Urgențe în Sănătate, care a fost in China în această săptămâna. Autoritățile chineze au declarat pe 29 ianuarie că există aproape 6000 de cazuri confirmate, dintre care 132 de persoane au murit. Alte 9239 de cazuri suspecte de boală respiratorie sunt monitorizate, a declarat Comisia Națională de Sănătate a guvernului chinez. Zeci de cazuri au fost confirmate și în China continentală, inclusiv în Europa, America de Nord, Orientul Mijlociu și în alte părți din Asia. Între timp, companiile aeriene au început să suspende zborurile către și dinspre China, întrucât OMS a convocat o reuniune de urgență considerând că epidemia ar trebui declarată urgență globală pentru sănătate. O delegație OMS va merge în China săptămâna aceasta. Unele țări au început să își repatrieze cetățenii aflați în Wuhan, orașul chinezesc cu 11 milioane de oameni din centrul focarului viral

Rusia investește fonduri pentru a contracara depopularea

Rusia, dinamica demografică
Rusia, dinamica demografică

Rusia intenționează să aloce încă 4,13 miliarde de ruble (66,7 miliarde de dolari) ca parte a efortului național de a aborda scăderea populației pe fondul unor tendințe demografice sumbre pe termen lung. Ministrul Finanțelor, Anton Siluanov, a declarat, astăzi, că cea mai mare parte a noilor cheltuieli - 91 la sută - vor proveni din bugetul federal, restul provenind din bugetele regionale. Siluanov a adăugat că ministerul său va trimite guvernului propunerile necesare de modificare a bugetului până la 11 februarie pentru a elibera fondurile cât mai curând posibil. Noile cheltuieli se adaugă celor 25,7 miliarde de ruble pe care președintele Vladimir Putin le-a alocat în 2018 pentru „Proiectele naționale” ale guvernului care încearcă să îmbunătățească infrastructura și să diminueze descreșterea masivă a populației. Putin a făcut din asigurarea creșterii populației o prioritate a mandatului actual. Rosstat, agenția de statistică a guvernului rus, aprecia luna trecută că populația Rusiei a scăzut în 2019 pentru al treilea an consecutiv. Declinul a fost prevăzut la peste 300 000 oameni, o scădere de trei ori mai mare decât în anul precedent.

MAE: singurul român care se află în Wuhan și-a exprimat dorința de a se întoarce în țară

Ministerul român de Externe a anunțat, citat de Mediafax, că singurul român care se află în Wuhan și-a exprimat dorința de a se întoarce în România. Ambasada României la Beijing este în contact permanent și cu ceilalți doi cetățeni aflați în provincia Hubei.

Ministerul de Externe de la București a spus luni că sunt trei români în provincia Hubei din China, însă starea lor de sănătate este bună. Alți 120 de români se află în Hong Kong și 70 în Macao. Sunt și studenți români cu care ambasada ține legătura, însă numărul lor nu a fost precizat de Ministerul român de Externe.

BBC a anunțat că va reduce 450 de locuri de muncă din divizia sa de știri

Sediul BBC din Londra
Sediul BBC din Londra

BBC a anunțat miercuri că va reduce 450 de locuri de muncă din divizia sa de știri într-o restructurare menită să diminueze costurile și să modifice modul în care produce știri pentru a ajunge la o audiență mai tânără.

Pentru a economisi bani, acesta va acoperi mai puține subiecte, iar jurnaliștii vor lucra în echipe centralizate, mai degrabă decât pentru programe specifice, contribuind la reducerea duplicării, informează agenția Reuters.

BBC News a declarat că în prezent are aproximativ 6.000 de angajați, inclusiv 1.700 în afara Regatului Unit, dar a refuzat să precizeze câți sunt jurnaliști. Vor fi afectate de reducerile de personal și BBC World Service, și programul Newsnight.

Uniunea Națională a Jurnaliștilor britanici susține că BBC-ul se confruntă cu o amenințare existențială.

În ultimii ani, BBC s-a confruntat cu guvernul în ceea ce privește finanțarea, prim-ministrul conservator Boris Johnson a întrebat dacă ar trebui să fie în continuare susținut de o taxă anuală plătită de toate gospodăriile care o urmăresc, indiferent de cât utilizează serviciile sale. Directorul general, Tony Hall, a declarat săptămâna trecută că va demisiona pentru a permite unei noi conduceri să reprezinte BBC-ul în negocierile cu guvernul asupra modelului de finanțare viitoare.

Ursula von der Leyen: „Vreau ca UE și Marea Britanie să rămână prieteni buni și parteneri buni”

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că Marea Britanie trebuie să dea garanții solide de concurență liberă drept o precondiție a unui nou acord comercial cu UE după Brexit.

Vorbind în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, care urmează să-și dea aprobarea finală pentru acordul de divorț al Marii Britanii, doamna von der Leyen a spus că Marea Britanie și Uniunea Europeană ar trebui să continue să lucreze mână în mână în domenii precum clima și în chestiunile de securitate.

„Avem în vedere un acord de liber schimb cu cote zero, dar precondiția este ca întreprinderile din UE și Marea Britanie să continue să concureze pe condiții de concurență echitabile, cu siguranță nu vom expune companiile noastre la o concurență neloială”.

Von der Leyen a declarat că UE va fi „vigilentă” cu privire la modul în care acordul pentru Brexit este pus în aplicare la frontiera irlandeză și că nicio relație nouă nu va păstra beneficiile pentru Marea Britanie pe care aderarea din 1975 le-a adus.

„Vreau ca UE și Marea Britanie să rămână prieteni buni și parteneri buni”, a spus ea. „Vă vom iubi mereu și nu vom fi niciodată departe, trăim în Europa”, a spus președinta Comisiei Europene.

Comisia de la Veneția va analiza schimbarea legislației electorale în România

Parlamentul României
Parlamentul României

Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a cerut Comisiei de la Veneția să emită un punct de vedere cu privire la schimbarea legislației electorale din România, făcută miercuri, prin asumarea răspunderii în Parlament de către guvernul Orban care și-a angajat, miercuri, răspunderea în parlament pentru alegerea primarilor în două tururi la alegerile locale.

Sesizarea a fost făcută de senatorul PSD Titus Corlăţean, care s-a plâns de poziția PNL și USR în cadrul comisiei de monitorizare, acuzând tentative de tergiversare a discuției. Corlățean a spus că cele două partide s-ar fi folosit de influența lor la nivelul comisiei, prin grupurile europene din care fac parte, PPE și ALDE, ultimul dând și șefia comisiei de monitorizare, pentru a împiedica sesizarea Comisiei de la Veneția.

PSD a anunțat deja că joi va depune moțiune de cenzură, drept conferit prin procedura angajării răspunderii.

Companiile aeriene vor trebui să asigure cu echipament de protecție individuală pasagerii și personalul aeronautic

Aeroportul din Chișinău în timpul unui show aviatic. 25 septembrie 2016
Aeroportul din Chișinău în timpul unui show aviatic. 25 septembrie 2016

Companiile aeriene vor trebui să asigure cu echipament de protecție individuală (măști și mănuși de unică folosință) pasagerii și personalul aeronautic. O circulară în care se solicită aceste lucruri a fost transmisă tuturor agenților aeronautici de către Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC), informează agenția IPN.

Serviciul Medical al Aeroportului Internațional Chișinău și Departamentul management al urgențelor de sănătate din cadrul Agenției Naționale de Sănătate Publică din Aeroportul Internațional Chișinău vor asigura personalul cu echipament de protecție individuală la necesitate și vor instrui personalul.

Întreprinderile de deservire la sol vor intensifica măsurile de triere a tuturor suprafețelor, de la aeronavă, la echipajul navigant și complexul aerogării, înainte și după aterizare, se mai arat în circulara trimisă de Autoritatea Aeronautică Civilă. În Republica Moldova nu a fost înregistrat niciun caz de îmbolnăvire cu coronavisul din China.

Gazprom a anunțat că va finaliza singură proiectul gazoductului Nord Stream 2

Compania rusească de stat Gazprom a anunțat că va finaliza singură proiectul gazoductului Nord Stream 2 sub Marea Baltică, fără ajutorul companiilor străine. „Proiectul Nord Stream 2, care este deja 94 la sută finalizat, va fi terminat de partea rusă”, a declarat ieri vicepreședinta Gazprom, Elena Burmistrova, la Conferința Europeană a Gazelor din Viena. Luna trecută, Statele Unite au impus sancțiuni pentru firmele străine care lucrează la acest proiect energetic, ceea ce a dus la defazarea calendarului finalizării sale, oficialii ruși dând diverse estimări despre momentul în care va intra în funcțiune - de la sfârșitul anului 2020 până la începutul anului 2021. Nu este clar cum Gazpromul va finaliza proiectul fără asistență internațională.

update

Călin Popescu-Tăriceanu, audiat de Parchetul General într-un dosar pentru abuz în serviciu

Călin Popescu Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu

În România liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a ajuns, miercuri după-amiază, la Parchetul General, fiind citat într-un dosar pentru abuz în serviciu în legătură cu neaplicarea unei decizii de incompatibilitate cu privire la un senator, în perioada în care era președintele Senatului României, informează agenția de presă Agerpres.

Domnul Tăriceanu susține că a aflat despre dosarul în care este chemat la procuratura din presă. Ancheta vizează modul în care Cristian Marciu, senator PSD de Giurgiu, a fost menținut în funcție cu toate că, în anul 2015 magistrații Înaltei Curţi de Casație şi Justiție l-au declarat, definitiv, incompatibil după ce a avut afaceri cu instituții ale statului. Tăriceanu ar fi vizat de această anchetă deoarece, în calitate de președinte al Senatului, nu ar fi dat curs, în 2017, solicitării Agenției Naționale de Integritate de a-l elibera din funcție de Marciu. Potrivit agenției Mediafax, Călin Popescu Tăriceanu are calitatea de „suspect” în acest dosar.

Guvernul Ungariei oferă 40 de burse de studii pentru cetățenii Republicii Moldova

Imagine generică
Imagine generică

Cetățenii R. Moldova vor beneficia de 40 de burse oferite de Guvernul Ungariei pentru studii în această țară. Oportunitatea apare în cadrul programului „Stipendium Ungaricum” pentru anii 2020-2022, informează site-ul Agora.md. 25 de burse vor fi pentru studii universitare de licență, cinci burse anuale pentru doctorat și 10 burse de masterat în domeniul științelor agricole. În ședința guvernului de astăzi de la Chișinău s-a decis încheierea unui memorandum de înțelegere la nivel interministerial între Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Moldova și Ministerul de Externe al Ungariei, memorandum ce va facilita, potrivit hotărârii guvernului Chicu „relații de colaborare nu doar pe plan bilateral, ci și în cadrul organismelor internaționale din care fac parte și Moldova, și Ungaria”.

O comisie guvernamentală va monitoriza prioritățile și riscurile demografice în R. Moldova

Republica Moldova se confruntă cu un proces de depopulare fără semne vizibile de redresare se arată în prezentarea făcută astăzi în ședința guvernului în contextul instituirii Comisiei Naționale pentru Populație și Dezvoltare. Președinte al comisiei a fost desemnat prim-ministru, iar vicepreședinte – ministrul sănătății, muncii și protecției sociale, informează agenția IPN.

„Criza socio-economică care a provocat exodul masiv al populaţiei în căutarea unui loc de muncă peste hotare şi transformarea ulterioară a migraţiei temporare în migraţia definitivă a adus prejudicii enorme potenţialului demografic al Republicii Moldova. Astfel, în perioada anilor 2004-2014, populaţia s-a redus cu 393 de mii (circa 12%), de la 3,262 milioane de persoane până la 2,869 de milioane. Numărul populației estimat la începutul anului 2019 a constituit 2,681 milioane de persoane”, a spus ministrul sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, precizând că rata de descreștere anuală constituie 1,8%.

Comisia instituită va monitoriza prioritățile și riscurile demografice pentru Republica Moldova, va elabora și promova politicile de stat în domeniul dezvoltării populației.

Studiu: Nemulțumirea față de democrație este la cel mai înalt nivel în aproape 25 de ani

Secție de votare la Londra
Secție de votare la Londra

Nemulțumirea față de democrație în țările dezvoltate este la cel mai înalt nivel în aproape 25 de ani, potrivit cercetătorilor Universității din Cambridge, citați de BBC.

Cercetătorii au analizat ceea ce spun că este cel mai mare set de date globale privind atitudinile față de democrație, bazat pe răspunsurile a patru milioane de oameni în 3.500 de sondaje.

Potrivit sursei citate, Marea Britanie și Statele Unite au un nivel deosebit de ridicat de nemulțumire.

„În întreaga lume, democrația este într-o stare gravă”, a declarat autorul raportului, Roberto Foa.

Studiul, de la Centrul pentru Viitorul Democrației al Universității din Cambridge, a urmărit punctele de vedere asupra democrației începând cu 1995 - cifrele pentru 2019 arată că proporția nemulțumită a crescut de la 48% la 58%, cel mai înalt nivel înregistrat.

Recursul în privința liberării condiționate a lui Vlad Filat a fost respins

Fostul prim-ministru Vlad Filat escortat de poliție
Fostul prim-ministru Vlad Filat escortat de poliție

La Curtea de Apel (CA) Chișinău a fost examinat miercuri, 29 ianuarie, recursul administrației Penitenciarului nr. 13 în privința liberării condiționate a fostului premier Vlad Filat.

La ședință au fost prezenți Vlad Filat , avocații acestuia, precum și reprezentanții Penitenciarului nr. 13. Recursul a fost respins. Decizia este irevocabilă. Vlad Filat a fost condamnat de instanțele de judecată din R. Moldova la nouă ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de corupere pasivă și trafic de influență. Acesta a ajuns după gratii în urma unui denunț depus de către Ilan Șor.

Pe rolul Judecătoriei Chișinău se află al doilea dosar penal pe numele lui Vlad Filat în care este acuzat de spălare de bani în proporții deosebit de mari. El pledează nevinovat.

În China 132 de persoane au murit din cauza noului coronavirus și circa 6 mii au fost confirmate

Procesul de dezinfectare în satul Dongxinzhuang
Procesul de dezinfectare în satul Dongxinzhuang

Ultimele informații anunțate de autoritățile chineze arată că 132 de persoane au murit din cauza noului coronavirus și peste 5.974 de cazuri au fost confirmate pe teritoriul Chinei, ceea ce duce la depășirea numărului de îmbolnăviri din timpul epidemiei SARS din 2003.

În timpul epidemiei SARS din 2003 au existat 5.327 de cazuri confirmate în China continentală, cu 349 de decese.

Numărul cazurilor de coronavirus a crescut cu aproape 1.500 față de marți, ceea ce reprezintă o creștere de peste 30%. De asemenea, au fost raportate mai mult de 80 de cazuri de coronavirus în afara Chinei continentale, ceea ce a ridicat numărul îmbolnăvirilor confirmate la nivel mondial la peste 6.000.

Recep Tayyip Erdogan spune că țara sa își pierde răbdarea în legătură cu provincia Idlib din Siria

Civili care se evacuează din orașul sirian Maarat al-Numan, provincia Idlib
Civili care se evacuează din orașul sirian Maarat al-Numan, provincia Idlib

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, spune că țara sa își pierde răbdarea în legătură cu provincia Idlib din Siria, ultima fortăreață a opoziției, și acuză Rusia că „nu își onorează” înțelegerile și că își continuă atacurile.

Erdogan a avertizat astăzi că Ankara „va face tot ce este necesar” dacă bombardarea din provincia de nord-vest nu se va opri.

Turcia și Rusia, care susțin părți opuse în Siria, au convenit să colaboreze pentru a reduce escaladarea luptelor din Idlib și crearea unei zone demilitarizate în conformitate cu acordurile obținute în 2017 și 2018 la Astana și Soci.

Cu toate acestea, forțele guvernamentale siriene susținute de Rusia au continuat ofensiva din Idlib în ultimele săptămâni. Sute de mii de civili au fugit de lupte și s-au deplasat către granița cu Turcia.

Declarațiile președintelui Turciei au fost făcute în timp ce trupele siriene au intrat în orașul Maarat al-Numan din Idlib, iar presa de stat din Siria a relatat că orașul a fost „eliberat”.

Orașul Maarat al-Numan este situat pe autostrada principală care leagă capitala siriană, Damasc, cu orașul nordic Alep.

România: PSD va depune moțiune de cenzură împotriva guvernului Orban, anunță Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu

În România, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat astăzi că mâine dimineață social-democrații vor depune moțiune de cenzură împotriva guvernului liberalului Ludovic Orban.

Ciolacu a mai spus și că opoziția nu are numărul necesar de voturi pentru căderea guvernului, dar nici guvernul Orban nu le-a avut la învestitură. PSD va sesiza și Curtea Constituțională în legătură cu legea privind alegerea primarilor în două tururi, pentru care guvernul și-a angajat răspunderea în parlament, a mai spus liderul interimar al social-democraților români.

Mai multe știri din România găsiți aici

Guvernul Ludovic Orban și-a angajat răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi

Ludovic Orban în parlament
Ludovic Orban în parlament

Guvernul României condus de liberalul Ludovic Orban și-a angajat răspunderea pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi în fața parlamentului. Din acest moment parlamentarii au la dispoziție trei zile pentru a depune moțiune de cenzură. Potrivit șefului guvernului de la București, în 2016 s-au ales primari care n-au avut nici măcar 30% din voturile locuitorilor. Aproape 50 de candidați au fost în această situație. Orban a mai spus și că există situații în care un primar a fost ales cu votul a doar 10% dintre cetățeni.

Mecanismul de alegeri cu 50% plus unul permite alianțe politice transparente între partide, alianțe care conferă și majorități în consiliile locale, a susținut, în fața Parlamentului de la București, Ludovic Orban.

Mai multe citiți aici

Ministrul român de externe spune că Bucureștiul a luat notă de planul președintelui Trump pentru Orientul Mijlociu și îl analizează

Bogdan Aurescu
Bogdan Aurescu

Ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, a scris într-un mesaj pe Twitter, citat de site-urile de știri din România, că Bucureștiul a luat notă de planul american al președintelui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu și îl analizează. Ministrul a scris și că România susține soluția celor „două state pentru a asigura pacea și securitatea durabile” și că „va lua parte la dialogul din interiorul Uniunii Europene şi va promova eforturile diplomatice cu toţi partenerii relevanți”.

Planul, în 80 de pagini, propus ieri la Washington ar fi, în opinia liderului de la Casa Albă, o soluție „realistă”, în care Ierusalimul ar rămâne capitala „nedivizată” a Israelului, în timp ce palestinienii, în „noul lor stat”, ar controla un teritoriu dublu decât în prezent. Palestinienii au criticat planul înainte de a fi fost publicat și au spus încă 2017 că nu mai consideră Statele Unite un mediator imparțial, după ce președintele Trump a mutat, în ciuda opoziției lor, ambasada americană în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Curtea Constituțională admite sesizările PSD împotriva asumării răspunderii guvernului României

În România, Curtea Constituțională (CCR) a admis, miercuri, sesizările Partidului Social Democrat privind adoptarea prin angajarea răspunderii Guvernului a două legi, cea care modifică vechimea pentru intrarea în magistratură şi cea privind transportul școlar.

Potrivit unor surse din CCR citate de Agerpres, Curtea a acceptat sesizările PSD „pentru că nu sunt îndeplinite cele patru condiţii stabilite prin decizii ale Curţii Constituţionale pentru utilizarea asumării răspunderii şi s-a avut în vedere că erau legi în Parlament, pe acest subiect, în faza de finalizare”.

PSD a anunțat, pe 12 decembrie, imediat după angajarea răspunderii Guvernului de către premierul Ludovic Orban, că va contesta la Curtea Constituțională legile care se referă la prorogarea termenului privind intrarea în magistratură și transportul școlar.

„Legile sunt într-o formă înaintată în dezbatere în parlament. Nu înțeleg de ce s-a veni cu asumare. Considerăm că există un conflict constituțional atâta vreme cât sunt în dezbatere”, a declarat atunci șeful interimar al PSD, Marcel Ciolacu.

Rusia spune că lucrează împreună cu China asupra unui vaccin împotriva coronavirusului

Rusia și China au început să lucreze asupra creării unui vaccin împotriva noului coronavirus. Beijing-ul a transmis deja Moscovei genomul virusului, a anunțat, miercuri, misiunea diplomatică rusă în China. Comunicatul de presă al consulatului rus de la Guangzhou nu precizează dacă specialiștii ruși și chinezi lucrează împreună sau separat. Între timp, autoritățile chineze au anunțat, miercuri, că numărul victimelor a crescut la 132 de persoane, iar numărul de cazuri confirmate de îmbolnăvire a ajuns la 6000. În Rusia nu s-au înregistrat până acum cazuri de îmbolnăvire. Moscova poate negocieri cu Beijingul în privința repatrierii cetățenilor săi blocați în China din cauza carantinei.

Parlamentul European urmează să voteze acordul cu privire la Brexit

Parlamentul European urmează să se pronunțe prin vot, miercuri, asupra acordului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Votul, programat pentru ora 18.00, este considerat a fi o formalitate, pentru aprobarea acordului fiind nevoie de o majoritate simplă. După votul din Parlamentul European, acordul mai trebuie votat, cu majoritate calificată, în Consiliu.

Mai sunt două zile până când Marea Britanie ar urma să părăsească Uniunea Europeană. Vineri, 31 ianuarie, la miezul nopții, va avea loc ceea ce a fost numit Brexit, urmând o perioadă de tranziție, de 11 luni, de negociere a viitoarei relații Marea Britanie-UE. În Parlamentul European, din cele 73 de locuri care vor rămâne libere după retragerea britanicilor, vor fi redistribuite 27 între statele membre, iar 46 de locuri vor rămâne deocamdată vacante. Parlamentul European va avea, de la 1 februarie, 705 deputați.

Pe 24 ianuarie, prim-ministrul britanic Boris Johnson, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European, Charles Michel, au semnat acordul de divorț pentru ca Marea Britanie să părăsească UE. Johnson a salutat semnarea acordului, numindu-l „un moment fantastic.” Johnson a scris pe Twitter că acordul „onorează mandatul democratic al poporului britanic”, care a votat pentru Brexit cu o majoritate de 52% la referendumul din 2016.

În senatul american continuă pentru a noua zi procesul de impeachment

În Senatul american continuă miercuri procesul politic pentru destituirea preşedintelui Donald Trump, ajuns în cea de a noua zi. Senatorii au la dispoziție 16 ore, în decurs de două zile, pentru a prezenta în scris întrebările către cei șapte manageri din Camera Reprezentanților și apărarea lui Trump. Părțile vor face schimb de note prin judecătorul-șef John Roberts, care conduce procesul. După încheierea acestei etape, senatorii ar urma să voteze dacă vor fi sau nu invitați martori. Presa a relatat că marți, 28 ianuarie, liderul majorității republicane în Senat, Mitch McConnell, le-a spus într-o ședință colegilor de partid că nu-i ajung câteva voturi pentru a împiedica opoziția democrată să invite martori noi în procesul de impeachment. McConnell și avocații președintelui se opun cererii democraților de a continua procesul cu martori, printre care s-ar putea afla fostul consilier de la Casa Albă pentru securitate națională, John Bolton, care a scris în cartea pe care se pregătește să o publice că Trump i-ar fi spus personal că dorește să rețină sprijinul militar destinat Ucrainei, în valoare de peste 390 de milioane de dolari, până când Kievul nu va începe investigarea unor democrați, între care potențialul său rival în alegeri Joe Biden și fiul său Hunter. Trump a negat în repetate rânduri că a încercat să facă presiuni asupra Kievului. Echipa de avocați a președintelui și-a încheiat prezentarea argumentelor marți, 28 ianuarie, spunând că procesul „ar trebui să se termine acum, cât mai repede posibil”.

Donald Trump și-a prezentat planul de pace pentru Orientul Mijlociu

Donald Trump și Benjamin Netanyahu la o conferință de presă comună pe marginea planului de pace
Donald Trump și Benjamin Netanyahu la o conferință de presă comună pe marginea planului de pace

La prezentarea planului său de pace pentru Orientul Mijlociu, președintele american Donald Trump s-a pronunțat astăzi pentru o soluție cu două state în conflictul israeliano-palestinian. Vorbind într-o conferință de presă la Casa Albă, în compania premierului israelian Benjamin Netanyahu, Trump a spus că planul său de 80 de pagini este „cea mai detaliată propunere înaintată vreodată”. Acesta prezintă o soluție „realistă”, în care Ierusalimul ar rămâne capitala „nedivizată” a Israelului, în timp ce palestinienii, în „noul lor stat”, ar controla un teritoriu dublu decât în prezent, a spus Trump. Înainte de lansarea planului, palestinienii au criticat intenția președintelui american de a-l prezenta în compania premierului israelian. Mulți palestinieni au spus încă în 2017 că nu mai consideră Statele Unite un mediator imparțial, după ce Trump a mutat, în ciuda opoziției lor, ambasada americană în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Chișinău încearcă să obțină permise de ieșire pentru moldovenii blocați în Wuhan, focarul epidemiei de coronavirus

Străzi pustii în orașul Wuhan
Străzi pustii în orașul Wuhan

Ministerul de Externe de la Chișinău spune că doi cetățeni moldoveni se află blocați în orașul Wuhan, din China, unul din focarele apariției noului coronavirus, dar că a luat legătura cu autoritățile chineze în vederea unor permise de ieșire pentru cei doi. Într-un comunicat de presă se spune că echipa ambasadei moldovene la Beijing ține legătura cu moldovenii blocați în Wuhan prin telefon, email și rețelele de socializare online. Orașul se află în carantină, iar autoritățile au restricționat ieșirile și intrările pentru a limita răspândirea virusului, care a făcut peste 100 de victime în China, îmbolnăvind peste 4500 de oameni. Au fost confirmate aproape 50 de îmbolnăviri în alte țări, fiind vorba în aproape toate cazurile de turiști chinezi sau oameni care au vizitat China. Ministerul moldovean de externe spune că pe teritoriul țării se află aproximativ 300 de cetățeni moldoveni.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG