Linkuri accesibilitate

Ştiri

update

„Rusia Unită” convinsă că a recâștigat majoritate de două-treimi în noua Duma de stat

Un centru de votare din Moscova, 19 septembrie 2021.
Un centru de votare din Moscova, 19 septembrie 2021.

Partidul de guvernământ susținut de Kremlin, Rusia Unită, s-a declarat luni dimineață încrezător că va recâștiga majoritatea de două-treimi în Duma de stat. Majoritate pe care o are acum și care i-a permis să adopte, fără probleme, amendamente la constituție, cum ar fi cele care-i permit teoretic lui Vladimir Putin să mai candideze pentru două mandate.

Votul pentru Duma de stat, desfășurat timp de trei zile (17-19 septembrie 2021), din motive de securitate sanitară, a fost afectate de nenumărate acuzații de fraudă și falsificare a buletinelor de vot.

Cu aproape 71 la sută din buletinele de vot numărate, Comisia Electorală Centrală a declarat că Rusia Unită a câștigat aproape 49% din voturi pentru noua Duma de Stat.

Pe locul doi se situează Partidul Comunist, cu 20,25 % urmat de Partidul naționalist Liberal Democrat cu în jur de 7,68 la sută. Alte două partide, Rusia dreaptă și un partidul nou creat „Oameni noi”, au primit în jur de 7,42 la sută și respectiv 5,53 la sută.

Revendicând majoritatea în noua Dumă, secretarul general al Rusiei Unite, Andrei Turchak, le-a spus suporterilor care erau la partidului duminică noapte că ictoria a fost „cinstită și curată”.

Luni dimineață, Turchak a mai spus că Rusia Unită se așteaptă să câștige 120 de locuri din votul pe lista de partid și 195 în circumscripțiile uninominale, ceea ce i-ar da o majoritate de 315 mandate din cele 450 de locuri ale Dumei și o majoritate confortabilă de două treimi.

Chiar și în aceste condiții, experții nu cred că rezultatul de duminică ar reflecta o creștere în cota de popularitate a Rusiei Unite. Sondajele efectuate înainte de alegeri indicau că Rusia Unită ar fi ajuns la cea mai scăzută rată de popularitate din ultimele două decenii.

La ultimele alegeri legislative, cele din 2016, Rusia Unită a câștigat puțin peste 54 la sută din voturi.

Apatia electoratului era o altă preocupare majoră pentru autorități, deoarece alegătorii ruși devin din ce în ce mai cinici cu privire la cât de libere și corecte sunt alegerile în țară.

Se pare că acestea au fost unele din motivele pentru care s-au organizat multe transporturi pentru militari sau angajații publici, ceea ce în sine este o practică dubioasă.

Militari votând la Sankt Petersburg, vineri 17 septembrie 2021.
Militari votând la Sankt Petersburg, vineri 17 septembrie 2021.

În după-amiaza zilei de 19 septembrie, participarea la secțiile de votare la nivel național a fost de aproximativ 43%, a informat Comisia Electorală Centrală.

Pe lângă faptul că a fost un test pentru Rusia Unită, votul de trei zile a fost, de asemenea, un test major și pentru opozantul Alexei Navalnîi, care a investit extrem de mult – alături de colaboratorii săi – în sistemul votului inteligent „Smart Voting”. Un sistem gândit să erodeze controlul Rusiei Unite asupra scenei politice.

Ideea acestui sistem era de a-i ajuta pe alegători să identifice contra-candidații Rusiei Unite cu cele mai mari șanse de a câștiga, indiferent de partidul din care fac parte. Aplicația Smart Voting a fost însă scoasă de pe platformele Apple și Google, la presiunile Kremlinului – ulterior, canalul de Telegram a fost și el blocat.

Centrul de informare al Comisiei Electorale Centrale pentru alegerile generale din 17-19 septembrie 2021, Moscova, Rusia.
Centrul de informare al Comisiei Electorale Centrale pentru alegerile generale din 17-19 septembrie 2021, Moscova, Rusia.

Anul acesta, majoritatea candidaților susținuți prin „votul inteligent” promovat de Navalnîi au fost candidați ai Partidul Comunist - chiar dacă acest partid, la fel ca și alte două alte partide din Duma votează rar împotriva inițiativelor Rusiei Unite.

„Dacă partidul Rusia Unită va reuși, țara noastră se va confrunta cu încă cinci ani de sărăcie, cinci ani de represiune zilnică și cinci ani irosiți”, a scris Navalnîi pe contul său de Instagram, din închisoare unde ispășește o pedeapsă de doi ani și jumătate închisoare pentru o presupusă fraudă fiscală. Opozantul susține că dosarul este motivat politic.

În ciuda eforturilor oficiale de a submina sistemul de votul inteligent, rezultatele inițiale ale alegerilor au sugerat că inițiativa ar fi putut avea un impact, sprijinul pentru comuniști crescând de la 13,3% la alegerile parlamentare din 2016.

În ultimele luni, autoritățile au declanșat o campanie dură de reprimare a rețelei politice create de Navalnîi: mulți dintre colaboratorii săi au fost obligați să fugă din Rusia sau sunt în arest la domiciliu. Toate organizațiile din rețeaua lui politică au fost declarate „organizații extremiste”.

Din cauza numărului mari de infectări, autoritățile din stânga Nistrului se pregătesc să deschidă un nou spital Covid

Autoritățile sanitare din regiunea transnistreană se pregătesc să deschidă un nou spital Covid în stânga Nistrului, din cauza creșterii alarmante a numărului de îmbolnăviri. Dacă la începutul săptămânii erau câte 40 de cazuri noi pe zi, atunci vineri au fost înregistrate deja 180 de cazuri, iar sâmbătă – 160. În regiunea transnistreană există deja trei spitale Covid – la Slobozia, Râbnița și Bender, însă acestea sunt ocupate în proporție de peste 90 la sută și autoritățile sanitare reamenajează în spital Covid unul din blocurile Spitalului clinic de la Tiraspol. În pofida creșterii numărului de îmbolnăviri, evenimentele festive și cele publice din regiune nu au fost anulate și sunt organizate în continuare. Statisticile oficiale arată că regiunea transnistreană este pe locul doi la incidența de noi cazuri de Covid-19 din Republica Moldova, fiind depășită doar de municipiul Chişinău.

Premierul Australiei invocă „interesul național”pentru decizia de a renunța la submarinele franceze

Premierul australian Scott Morrison (foto arhivă).
Premierul australian Scott Morrison (foto arhivă).

Premierul australian Scott Morrison a replicat duminică la acuzaţiile Franţei că ar fi minţit în legătură cu intenţia de a anula un contract privind achiziţia de submarine franceze. Morrison a susținut că şi-a exprimat preocupările legate de acest subiect "cu câteva luni în urmă". Nu regret decizia de a pune pe primul loc interesul naţional al Australiei, nu o voi regreta niciodată", a subliniat el, adăugând că ar fi fost o „neglijenţă" să nu ţină cont de sfaturile serviciilor australiene de informaţii şi apărare.

Statele Unite, Australia şi Marea Britanie au anunţat miercuri un parteneriat strategic (AUKUS) pentru a contracara China, parteneriat ce prevede furnizarea de submarine americane cu propulsie nucleară Canberrei, o decizie prin care Franţa pierde un megacontract semnat în 2016 pentru furnizarea a 12 submarine cu propulsie diesel Australiei.

Parteneriatul a provocat furia Franţei, care a pierdut astfel un contract de 90 miliarde de dolari australieni (56 miliarde de euro).

Vineri, Parisul şi-a rechemat ambasadorii de la Washington şi Canberra, o decizie fără precedent vizavi de doi aliaţi istorici.

Ungaria: pentru prima dată opoziția se unește pentru a desemna un candidat unic în alegerile din 2022

Primarul liberal al capitalei ungare, Gergely Karacsony, în cursul unui miting electora. Karacsony este unul din faoriții să câștige alegerile preliminare organizate de opoziția unită, Budapesta, Ungaria, 17 septembrie 2021.
Primarul liberal al capitalei ungare, Gergely Karacsony, în cursul unui miting electora. Karacsony este unul din faoriții să câștige alegerile preliminare organizate de opoziția unită, Budapesta, Ungaria, 17 septembrie 2021.

În Ungaria se reia luni votul, în persoană și online, pentru desemnarea unui candidat unic al opoziției la alegerile generale din 2022. Este pentru prima data în istoria post-comunistă a Ungariei că opoziția, făcând abstracție de clivajele ideologice, încearcă să meargă unită în alegerile generale, în speranța că va învinge partidul de guvernământ Fidesz al premierului Viktor Orban.

Votul a început sâmbătă dar a fost întrerupt la scurt timp, din cauza unei probleme de IT. Pusă de opoziție pe seama unui posibil atac cibernetic, orchestrat de Fidesz.

Oricum, relatează corespondenții Europei Libere la Budapesta, s-ar putea ca toate voturile exprimate până la accident să fi fost pierdute, așa că li s-a cerut celor care votaseră deja, să reia votul luni.

Cele șase partide care participă în această alianță, de la ultra-naționaliștii din Jobbik, la liberali și ecologiști, vor prezenta o listă comună pentru 2022, votul de acum, de preselecție, fiind pentru a stabili capul de listă. Respectiv candidatul la funcția de premier, dacă opoziția unită câștigă scrutinul.

Fidesz nu a comentat imediat accidentul cibernetic, dar duminică nu s-a ferit să ironizeze partidele de opoziție, avertizând electoratul că ar fi bine să nu mizeze pe partide care nu pot organiza nici măcar un simplu vot electronic.

Votul urmează să se deruleze până la 26 septembrie, apoi, dacă va fi necesar, va avea loc un al doilea tur între 4 şi 10 octombrie pentru departajarea primilor trei pretendenţi la postul de prim-ministru din cei cinci candidaţi aflaţi în cursă.

Peter Jakab (41 de ani), liderul Jobbik, un partid cu trecut de extremă dreapta, Gergely Karacsony (46 de ani), primarul liberal şi ecologist al Budapestei, şi eurodeputata socialistă Klara Dobrev (49 de ani) sunt cotaţi favoriţi.

Numai câteva sute de persoane, la manifestația de la Washington

Măsuri speciale de securitate în perimetrul clădirii Congresului american, Washington, 18 septembrie 2021.
Măsuri speciale de securitate în perimetrul clădirii Congresului american, Washington, 18 septembrie 2021.

Numai câteva sute de persoane au venit sâmbătă la Washington să participe la manifestația în sprijinul persoanelor acuzate de participarea la asaltul violent din 6 ianuarie asupra clădirii Congresului american.

Numărul forțelor de ordine, prezente pentru a contracara noi violențe, a fost net mai mare decât cel al manifestanților. Au avut loc câteva ciocniri izolate dar nici un incident major.

Sâmbătă, situația a fost cu totul diferită decât pe 6 ianuarie, când poliția nu era de loc pregătită pentru asaltul a mii de susținători ai președintelui Donald Trump, deciși să întrerupă lucrările Congresului, care se pregătea să confirme victoria lui Joe Biden în alegerile prezidențiale.

Mitingul din 18 septembrie a fost organizat de un fost membru al echipei de campanie a lui Trump, Matt Braynard, în sprijinul persoanelor care au fost reținute pentru presupusa lor participare la asaltul asupra Capitolului. Aproximativ 63 din cele peste 600 de persoane acuzate de participare la asaltul din 6 ianuarie sunt acum reținute.

update

Alegeri pentru Adunarea Populară din UTA Găgăuzia. Votul se va repeta în șase circumscripții

Moldova - Entrance to Comrat, Gagauzia
Moldova - Entrance to Comrat, Gagauzia

Duminică, 19 septembrie, au avut loc alegeri pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. Locuitorii autonomiei își aleg deputații pentru un nou mandat de patru ani, în 35 de circumscripții electorale uninominale, câte un deputat în fiecare. Pentru validarea alegerilor, în fiecare dintre circumscripții este necesară participarea a cel puțin 1/3 din alegători.

În șase circumscripții, alegerile vor fi repetate peste două săptămâni din cauză ca participarea la vor a fost sub pragul de validare, informează portalul de știri local nokta.md, citat de IPN.

Este vorba de : Circumscripția electorală nr.27 de la Congaz, unde au votat 23,8% dintre alegători, Circumscripția nr.3 de la Comrat – 25,3%, Circumscripția nr.2 de la Comrat – 31,1%, Circumscripția nr.13 din Beșalma unde s-au prezentat la urne 29,7% dintre votanți, Circumscripția nr.28 din Congaz – 30%, și Circumscripția nr.10 de la Vulcănești, unde au votat 30,5% din alegători.

Pentru scrutinul din 19 septembrie, s-au înregistrat 124 de candidaturi, dintre care doi s-au retras. Este cel mai redus număr de candidați înregistrați după primele alegeri pentru Adunarea Populară, din 1995.

Vezi și: reporterii Europei Libere la Cișmichioi, UTA Găgăuzia

Drum de țară - Moldova, la 30 de ani de independență (II)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:33:05 0:00

Majoritatea candidaților (100) sunt înregistrați ca independenți, 21 vin din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, iar 2 din partea partidului PACE (Acasă construim Europa).

Alegerile din Autonomia Găgăuză sunt monitorizate de circa 80 de observatori naționali și în jur de 50 de observatori internaționali.

update

Tiraspol: peste 57 de mii de persoane au votat în alegerile pentru Duma de stat din Rusia

Afisaj electoral la Tiraspol pentru alegerile din Duma de stat a Rusiei.
Afisaj electoral la Tiraspol pentru alegerile din Duma de stat a Rusiei.

Actualizare 20 septembrie: 57536 de locuitori ai regiunii transnistrene au votat la alegerile pentru Duma de stat a Federaţiei Ruse, potrivit datelor publicate la Tiraspol duminică seara, după închiderea celor 27 de secții de votare.

-------------------------------------------------------------------

Actualizare, 17:00: Datele publicate la Tiraspol privind prezența la votare vorbesc despre aproape 27 de mii de persoane care au votat în regiunea separatistă până duminică la prânz la alegerile pentru Duma de stat a Federaţiei Ruse. Asta, în condițiile în care Rusia declara, încă în 2018, că are în regiunea transnistreană 220 de mii de cetățeni.

Participare la vot în regiunea transnistreană, alegerile din Rusia
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:46 0:00
Link direct

Peste 6000 de alegători au venit la urne vineri și sâmbătă, în primele două zile de scrutin – majoritatea militari sau membri ai misiunii rusești de pacificare.

Administrația transnistreană chiar a deschis, în cinci cele mai mari orașe din regiune, „linii fierbinți” care au oferit informații despre procedura de votare.

------------------------------------------------------------

Actualizare 12:00: La singura secție de votare de la Chișinău, zeci de cetățeni ruși și moldoveni cu cetățenie rusă au stat la coadă pentru a vota, relatează Publika TV.

Secția din incinta Centrului Rus de Știință și Cultură de pe strada Mihai Eminescu s-a deschis la 8 dimineața și e deschisă până la ora 20.

--------------------------------------------------------------

Alegerile din Rusia pentru Duma de stat intră în ultima zi, iar în Republica Moldova sunt deschise 30 de secții de votare. Este numărul cel mai mare de secții deschise într-o țară în străinătate. Câte o secție funcționează la Chişinău, Comrat și Bălți, iar restul de 27 sunt deschise în regiunea separatistă transnistreană.

Alegeri în R. Moldova pentru Duma de stat din Rusia
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:43 0:00
Link direct

Două dintre secțiile din stânga Nistrului, ambele la Tiraspol, au fost deschise încă de vineri. Presa transnistreană a scris că alte două secții speciale au fost deschise tot de vineri, secții la care însă pot vota doar alegătorii care sunt militari și contingentul rusesc de pacificare. La toate aceste secții au votat deja aproape 6300 de persoane, potrivit datelor publicate la Tiraspol în seara zilei de sâmbătă.

Duminică dimineața se deschid toate cele 27 de secții anunțate de autoritățile ruse în regiunea transnistreană. Astfel, Rusia, care susține politic și economic enclava separatistă, deschide în stânga Nistrului cu cinci secții mai multe decât la alegerile precedente din 2016.

Niciun alt stat nu a deschis vreodată secții de votare în regiunea separatistă a Republicii Moldova. Reacția Chişinăului de această dată a fost una temperată - într-un interviu cu Europa Liberă, ministrul de Externe Nicu Popescu a declarat că a trimis la Moscova o notă pe această temă.

Nicu Popescu: Anumite procese regionale nu țin doar de noi
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:10:33 0:00

„Știți foarte bine că autoritățile Republicii Moldova nu controlează acest teritoriu, nu avem acces, instituțiile statului Republica Moldova nu funcționează pe anumite părți ale teritoriului Republicii Moldova”, a mai spus Nicu Popescu.

Citește și: Ucraina amenință cu sancțiuni

Corespondenții Europei Libere la Tiraspol și Bender au ieșit pe străzile orașelor și au întrebat trecătorii dacă vor merge să voteze la aceste alegeri:

Voci din Tiraspol și Bender/Tighina despre alegerile pentru Duma de stat din Rusia
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:50 0:00
Link direct

- Nu aș merge la votare. Acolo e totul decis deja, nu are rost să încercăm să schimbăm ceva. Acolo oamenilor nu le este lăsat dreptul de a alege. Nu contează ce va fi, totul este oricum deja decis.

- Sunt cetățean al Federaţiei Ruse, așa că voi merge, probabil, voi vedea. De ce nu? Este datoria de cetățean.

- Rusia ne dă totul, eu de exemplu primesc o pensie bună. Măcar și pentru asta trebuie de mers și de votat.

- Nu știu ce să vă spun. În principiu, nu prea are Rusia nevoie de noi. Ei au nevoie doar de voturile noastre în timpul alegerilor.

Presa de la Tiraspol scrie că cetățenii ruși din Transnistria constituie cel mai activ electorat din afara granițelor Federaţiei Ruse. Iar majoritatea covârșitoare își dau votul pentru partidul de guvernământ Rusia Unită: la precedentele alegeri parlamentare procentul acestora a fost de 83 la sută.

În 2018, Rusia anunța că are în regiunea transnistreană 220 de mii de cetățeni.

De luni, în România, se extinde obligativitatea certificatului Covid

Guvernul României, la fel ca multe alte guverne europene, a decis să extindă obligativitatea certificatului Covid.

De luni, 20 septembrie, certificatul Covid, numit și certificatul verde, va fi obligatoriu la spectacole, cinema, piscine, competiții sportive, nunți și botezuri. Potrivit deciziei de vineri a guvernului de la București, restricția este valabilă în localitățile în care rata de infectare COVID este între 3 și 6 cazuri la mia de locuitori. Copiii sub 6 ani sub exceptați.

Certificatul arată că persoana este vaccinată cu schema completa, imună natural sau are un test negativ Covid recent. Poate să fie electronic sau pe hârtie.

Ucraina vrea să impună sancțiuni pentru organizarea alegerilor parlamentare rusești în regiunile separatiste din est

Campanie electorală pentru Rusia Unită la Sevastopol, peninsula Crimeea, Ucraina, 17 septembrie 2021.
Campanie electorală pentru Rusia Unită la Sevastopol, peninsula Crimeea, Ucraina, 17 septembrie 2021.

Secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare de la Kiev, Oleksi Danilov, a declarat că Ucraina va impune sancțiuni în legătură cu alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse. Potrivit lui Danilov, vor fi introduse sancțiuni în special pentru organizarea alegerilor în Crimeea anexată și în teritoriile separatiste din estul Ucrainei, controlate de milițiile susținute de Moscova.

„Majoritatea sancțiunilor se referă la alegerile pentru Duma de Stat organizate în Crimeea și în Donbas. Toți participanții la acest proces, membrii comisiilor, agitatorii, observatorii, toți vor fi sancționați. Sancțiunile vor fi aplicate în viitorul apropiat printr-un decret prezidențial", a precizat Danilov, într-o conferință de presă susținută vineri seară, după ce președintele Volodimir Zelenski a convocat Consiliul de Securitate și Apărare Națională al Ucrainei.

Potrivit secretarului, sancțiunile vor viza 53 de membri ai comisiilor electorale teritoriale și 33 de candidați la funcția de deputat.

În luna mai, Ministerul rus de Interne a declarat că 527.000 de locuitori ai regiunilor separatiste Donețk și Luhansk au obținut pașapoarte rusești. Aceste pașapoarte vin, de obicei, fără înregistrare oficială în Rusia.

Cu toate acestea, o rezoluție adoptată ulterior de Comisia Electorală Centrală a Rusiei în iulie a permis acestor persoane să se înregistreze și să voteze online la alegerile din acest weekend, oferindu-le unul dintre drepturile fundamentale de care se bucură cetățenii ruși cu drepturi depline. A fost astfel creat un grup considerabil de oameni care, potențial, pot susține partidul pro-Kremlin, Rusia Unită.

Încă din 2019, administrația Putin a lansat o campanie de „pașaportizare”, facilitând mult obținerea cetățeniei rusești pentru locuitorii din regiunile separatiste ale Ucrainei.

Decretul semnat în 2019 de președintele Vladimir Putin a provocat critici dure din partea Kievului și a guvernelor occidentale care acuză Moscova că încearcă să destabilizeze Ucraina.

R. Moldova este „în pragul” unui nou val al pandemiei de coronavirus (Ala Nemerenco)

La piață, în Ocnița, 17 septembrie 2021.
La piață, în Ocnița, 17 septembrie 2021.

Vineri, numărul de noi contaminări cu coronavirus a rămas la cota de peste o mie pe zi, și anume 1042 de cazuri noi, și din nou cele mai multe în rândul persoanelor nevaccinate: 874. S-au înregistrat și 9 noi decese legate de Covid-19.

Între timp, numărul celor vaccinați a crescut la un pic peste 750 de mii, dar, cum declara recent și ministra sănătății Ala Nemerenco, s-ar putea ca numărul real al celor vaccinați să fie mai mare, pentru că mulți moldoveni s-au vaccinat în străinătate.

Tot ministra sănătății a avertizat vineri că R. Moldova se află în pragul „unui nou val” al pandemiei de coronavirus.

Între timp, România a trecut R. Moldova în zona galbenă de clasificare a țărilor/ teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, măsura intrând în vigoare de duminică, 19 septembrie 2021. Ceea ce presupune, în principiu o carantină de 14 zile pentru toate persoanele nevaccinate sau care nu au un test PCR negativ recent. Există însă o mulțime de excepții de la această regulă.

Duminică au loc alegeri locale în autonomia Găgăuză

Duminică, 19 septembrie, au loc alegeri pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. Locuitorii autonomiei își vor alege deputații pentru un nou mandat de patru ani, în 35 de circumscripții electorale uninominale, câte un deputat în fiecare. Pentru validarea alegerilor, în fiecare dintre circumscripții este necesară participarea a cel puțin 1/3 din alegători.

Pentru scrutinul din 19 septembrie, s-au înregistrat 124 de candidaturi, dintre care doi s-au retras. Este cel mai redus număr de candidați înregistrați după primele alegeri pentru Adunarea Populară, din 1995.

Majoritatea candidaților (100) sunt înregistrați ca independenți, 21 vin din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor iar 2 din partea partidului PACE (Acasă construim Europa).

PAS ar putea legifera posibilitatea de a continua activitatea după vârsta de pensionare

Ocnița, la piață, septembrie 2021.
Ocnița, la piață, septembrie 2021.

Deputații PAS spun că, deocamdată, nu au decis care va fi soarta legii aprobate în 2020 privind reducerea vârstei de pensionare de la 1 ianuarie 2022. Reprezentanții guvernării spun că acum sunt examinate mai multe opțiuni, inclusiv oferirea posibilității ca oamenii să muncească fără a impune o limită de vârstă.

Noi vrem să facem calculele ca să stabilim care ar fi stagiul de cotizare suficient de lung ca să asigurăm sustenabilitatea sistemului, pe de altă parte să le recunoaștem celor care au lucrat o perioadă îndelungată dreptul de a se pensiona mai devreme”, a spus deputatul PAS Dan Perciun în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

De la 1 octombrie pensia minimă se mărește la 2 mii de lei, ceea ce înseamnă – constată economistul Veaceslav Ioniță de la IDIS „Viitorul” – că pentru prima dată, în cei 30 de ani de independență, în Republica Moldova, pensia medie, în valori comparabile, va depăși maxima istorică din 1985.

Chiar și în aceste condiții, pensia medie va ajunge la numai 2520 de lei, sau aproape de două ori mai mică decât ar trebui să fie. Conform Convenției Organizației Internaționale a Muncii, ar trebui să fie egală cu 40% din salariul mediu, dar în R. Moldova, anul acesta s-a ajuns la 23%.

Problema nu este numărul mare de pensionari, notează Veaceslav Ioniță, ci numărul extrem de mic de peroane active, care prin taxe și impozite finanțează sistemul de pensii. „(...) Avem 600 de mii de lucrători și 520 de mii de pensionari după limita de vârstă. Practic 1/1. Evident, sistemul moldovenesc de pensii nu poate rezista acestei presiuni, mai ales că sunt și alte categorii de beneficiari de ajutoare financiare din partea statului”.

update

Rusia: relatări despre fraude masive în prima zi de vot în alegerile pentru Duma de stat

„Este înfricoșător”: observatorii electorali ruși se pregătesc de provocările din timpul votului
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:39 0:00

De vineri 17 septembrie și până duminică, 19 septembrie, în Federația Rusă au loc alegeri pentru toate cele 450 de locuri în Duma de stat, camera inferioară a parlamentului, precum și pentru legislative regionale și administrații locale.

Este de așteptat ca votul să fie câștigat de partidul pro-Kremlin, Rusia Unită, mai ales după o campanie susținută a autorităților de a elimina candidații opoziției, care a avut la țintă în primul rând cercurile apropiate opozantului Alexei Navalnîi și colaboratorii acestuia.

Numai în prima zi de vot, grupul independent de monitorizare a alegerilor Golos a înregistrat aproximativ 2.000 de încălcări procedurale, indicând că se cumpărau voturi. Potrivit grupului Golos, s-au remarcat multe veniri în grupuri organizate ale unor persoane în uniformă la secțiile de votare, sugerând că guvernul mobiliza angajații statului pentru a asigura o victorie a Rusiei Unite.

Au fost, de asemenea, raportate multe cazuri de vot multiplu sau de urne umplute cu buletine de vot.

Rezultatele preliminare sunt așteptate la scurt timp după închiderea centrelor de votare, pe 19 septembrie.

Aplicația populară de mesagerie Telegram a suspendat toți roboții de chat folosiți în campania electorală din Rusia, încă o lovitură dată sistemului de vot inteligent, sau „smart voting” conceput încă din 2018 de opozantul Alexei Navalnîi și asociații săi. Aplicația de vot inteligent a fost deja scoasă de Apple și Google din magazinele lor de aplicații.

Între 17 și 19 septembrie, în Rusia au loc alegeri pentru camera inferioară a parlamentului sau Duma de Stat, precum și pentru o serie de legislative regionale și administrații locale.

Echipa lui Navalnîi a promovat votul inteligent ca o modalitate pentru alegătorii opuși președintelui Vladimir Putin de a identifica candidații care au cea mai mare șansă de a-i învinge pe candidații din partidul pro-Kremlin, Rusia Unită, indiferent de partidul din care face parte contra-candidatul.

Odată cu deschiderea primelor centre de votare vineri, în Extremul Orient al Rusiei, aplicația Smart Voting a dispărut din magazinele online Apple și Google. Imediat măsura a fost criticată de colaboratorii lui Navalnîi drept încă o dovadă că giganții tehnologici cedează în fața presiunilor politice, de data aceasta ale Kremlinului.

Echipa lui Navalnîi a creat un robot de chat „Smart Voting” pe Telegram, care a devenit unul dintre principalele sale instrumente electorale.

Pavel Durov, fondatorul Telegam, a explicat că a fost obligat să urmeze exemplul giganților Apple și Google, pentru că Telegram, ca și alte aplicații mobile, se bazează pe ecosistemul și suportul Apple și Google pentru a funcționa.

„Blocarea aplicațiilor de către Apple și Google creează un precedent periculos care va afecta libertatea de exprimare în Rusia și în întreaga lume", a avertizat Durov, care cu această ocazie a reamintit cât de periculos este faptul că în acest moment, internetul este dominat de doar două firme.

Durov a mai spus că marile companii tehnologice americane „au amenințat că vor exclude Telegram din Apple Store și Google Play” dacă nu respectă regulile lor.

„Acum, judecând după blocarea aplicației Smart Voting, această practică s-a răspândit în Rusia. Modificările politicii Apple și Google vor afecta inevitabil Telegram, deoarece aceștia, în calitate de creatori ai celor două mari sisteme de operare mobile, se află în vârful lanțului de distribuție a informațiilor și pot dicta regulile jocului unor dezvoltatorilor ca noi", a spus el.

„Este trist, dar era de așteptat: am scris de mai multe ori că dominația Apple și Google reprezintă o amenințare pentru libera exprimare", a adăugat el.

Companiile Apple și Google nu au comentat pentru moment.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Google și Apple nu au făcut decât să se conformeze „literei și spiritului” legislației din Rusia, când au decis să elimine aplicația Smart Voting.

Autoritățile ruse amenințaseră în mod repetat companiile Google și Apple cu amenzi dacă nu blochează aplicația lui Navalnîi.

În ajunul alegerilor, autoritățile de reglementare au blocat temporar și aplicația Google Doc, deoarece echipa lui Navalnîi își lansa lista cu recomandări de vot, realizată prin Smart Voting.

Aproximativ 50 de site-uri web conduse de echipa lui Navalnîi au fost blocate și zeci de birouri regionale au fost închise după ce autoritățile au etichetat rețeaua sa politică și fundația anticorupție drept „organizație extremistă”. După aceea, oricine asociat cu rețeaua lui Navalnîi a pierdut dreptul de a mai candida în alegeri.

update

Gazprom avertizează că prețul gazelor în Europa ar putea să mai crească

Șeful grupului Gazprom, Alexei Miller a avertizat că prețurile gazelor naturale din Europa, deja la un nivel ridicat, ar putea crește și mai mult din cauza volumului scăzut de gaze stocate în pragul sezonului rece.

Europa va intra în perioada de toamnă-iarnă cu un deficit în capacitățile subterane de stocare", a avertizat Miller, citat de agenția Reuters.

Miller a reafirmat că Gazprom își va îndeplini complet obligațiile privind furnizarea de gaze naturale, compania fiind pregătită să pompeze mai mult gaz dacă va fi necesar.

Săptămâna trecută, grupul rus Gazprom a anunțat finalizarea lucrărilor de construcție la gazoductul Nord Stream 2, care este compus din două linii separate ce pot să transporte anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în Germania, o cantitate suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării.

Nord Stream 2 - încă trei obstacole (septembrie 2021)

Gazprom, care deține Nord Stream 2, ar vrea să înceapă exportul de gaze până la sfârșitul anului. Mai sunt trei etape:
1. Tronsoanele conductei trebuie curățate și apoi verificate pentru scurgeri și alte potențiale probleme -se numește etapa de pre-punere în funcțiune. În funcție de tehnica utilizată, ar putea dura trei luni.
2. Nord Stream 2 trebuie să primească un certificat de siguranță de la un certificator independent, recunoscut la nivel internațional, înainte de a fi umplut cu gaz natural. În discuție este o firmă norvegiană.
3. Trebuie să primească aprobarea de la autoritatea de reglementare în energetică din Germania, „Bundesnetzagentur” care va certifica faptul că modelul de propietate și de operare este conform cu reglementările UE privind gazele.
Nord Stream 2 și-a înaintat dosarul pe 11 iunie. Procesul de certificare poate dura până la 10 luni. Sunt o serie de contestații însă „Bundesnetzagentur” ar putea acorda o aprobare provizorie dacă este convinsă că prețurile ridicate la gaz și stocurile scăzute amenință securitatea energetică a Germaniei înainte de iarnă.

Însă pentru debutul livrărilor este nevoie de obținerea autorizației de funcționare din partea Autorității de reglementare în domeniul energiei din Germania (Bundesnetzagentur), care are la dispoziție patru luni pentru a finaliza procesul de autorizare.

Vineri, directorul companiei Moldovagaz (în care Gazprom deține majoritatea) a anunțat că va expedia către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere de majorare a tarifului pentru gaz cu 35%.

Vadim Ceban a declarat pentru Newsmaker.md că, în cazul în care tariful pentru gaz va crește cu 35%, prețul final ar putea ajunge la 6 lei. În prezent, prețul pentru 1 m3 de gaz este de 4 lei și 30 de bani.

Se redeschid școlile în Afganistan, pentru moment, numai pentru băieți

Ministerul Educației din guvernul afgan condus de talibani a anunțat că de sâmbătă, 18 septembrie, se redeschid școlile gimnaziale, liceele și școlile religioase (madras) pentru băieți. Fetele nu sunt menționate. Ordinul Ministerul Educației îi vizează numai pe băieții cu începere de la clasa a șasea și pe profesorii acestora.

Elevii din clasele primare au reluat deja școala.

Între timp, Ministerul Femeilor din guvernul afgan, fondat în 2001 după alungarea talibanilor, a fost înlocuit de noul guvern taliban de la Kabul cu un așa-zis „minister al virtuților și viciilor”, poliția morală talibană, relatează Reuters. Angajatele de la minister spun că au încercat să vină la serviciu timp de mai multe săptămâni, însă au fost respinse și trimise înapoi acasă. Joi, însă, clădirea a fost încuiată și baricadată.

În perioada regimului taliban anterior, unul de o brutalitate ieșită din comun, Ministerul Virtuților și Viciilor era „agenția” care punea în aplicare interpretarea extremistă a legii islamice în Afganistan – execuții publice sau mutilări.

SUA recunoaște că a lansat, din greșeală, un atac cu dronă pe 29 august, în perimetrul aeroportului din Kabul

Atac cu rachete la Kabul, 29 august 2021, asumat între timp de armata americană drept o greșeală.
Atac cu rachete la Kabul, 29 august 2021, asumat între timp de armata americană drept o greșeală.

Armata americană a recunoscut că pe 29 august, o lansat din greșeală un atac cu drona împotriva unei ține, în perimetrul aeroportului din Kabul, unde avea loc operațiunea de evacuare. În jur de 10 civili afgani, între care și copii, au murit în atacul american, iar generalul Kenneth McKenzie, șeful Comandamentului Central al forțelor SUA, și-a cerut vineri scuze: „A fost o greșeală”, a recunoscut el la Washington.

Inițial, tot generalul McKenzie declara că mașina care fusese lovită reprezenta o amenințare directă la forțele americane care organizau evacuarea de pe aeroportul din Kabul. Acum se crede că era o camionetă încărcată cu apă, aparținând unei organizații umanitare americane.

Atacul cu dronă venea însă după atacul terorist sinucigaș de la aeroport din 26 august, care a ucis peste 170 de civili afgani și 13 militari americani.

SUA: supra-rapelul nu este recomandat ca strategie națională

În Statele Unite, un comitet consultativ independent pe lângă Administrației pentru Alimente și Medicamente (FDA) a recomandat a treia doză de vaccin anti-Covid de la Pfizer-BioNTech numai pentru persoanele în vârstă și cele „vulnerabile”, dar a respins ideea unui „supra-rapel” (a treia doză) pentru toată populația.

Recomandarea nu este obligatorie, dar subminează argumentația în spatele planului administrației Biden de a oferit aproape tuturor americanilor a treia doză de vaccin. O decizie finală este așteptată săptămâna viitoare.

Experții grupului au argumentat că încă nu sunt date suficiente pentru a justifica eficacitatea celei de a treia doze pentru toată lumea. Se adaugă semnele de întrebare privind posibile reacții adverse severe la o doză suplimentară.

Recent, fondatorii firmei germane BioNTech – care au dezvoltat vaccinul împreună cu Pfizer - declarau și ei că a treia doză ar putea fi necesară numai în cazul că primele două vaccine au fost făcute la o distanță mai mică de 6 săptămâni între ele, așa cum s-a întâmplat în Israel la începutul campaniei de vaccinare.

Ideea celei de a treia doze se bazează în mare parte pe studiile clinice din Israel.

Procuratura din Belarus a suspendat ancheta cu privire la moartea lui Raman Bandarenka, ucis la protestele de anul trecut

Locul unde ar fi fost omorât Raman Bandarenka
Locul unde ar fi fost omorât Raman Bandarenka

Procuratura Generală a R. Belarus a informat că a suspendat ancheta cu privire la moartea lui Raman Bandarenka, protestatarul anti-guvernamental a cărui ucidere în noiembrie anul trecut a intensificat protestele împotriva liderului autoritar Alexandr Lukașenka în urma unor alegeri contestate.

Procuratura Generală a spus într-o declarație din 17 septembrie că ancheta a fost suspendată deoarece niciun suspect nu a fost încă identificat, dar poate fi reluată dacă apar asemenea informații.

Bandarenka, în vârstă de 31 de ani, a murit în spital pe 12 noiembrie, după ce ar fi fost bătut de membri ai forțelor de securitate. Sora lui Bandarenka, Volha Kucearenka, a declarat pentru Europa Liberă că familia ei a fost șocată de anunțul de vineri, deoarece nimeni nu i-a informat despre decizia de a suspenda ancheta. „Am aflat de pe Internet... A fost nevoie de multe eforturi pentru a face posibilă lansarea anchetei... Au fost mulți martori care au văzut ce s-a întâmplat și au fost atât de multe înregistrări video înregistrate din diferite unghiuri. Dar au fost reticenți să înceapă ancheta și au făcut-o abia trei luni mai târziu", a spus Kucearenka, adăugând că ea cred că anchetatorii nu au vrut să găsească suspecți.

Mai mulți protestatari au fost uciși și mii de oameni au fost arestați de când autoritățile l-au declarat pe Lukașenka, care a condus Belarusul din 1994, câștigătorul scrutinului contestat din vara trecută.

update

Secretariatul Comunității Energetice critică intenția puterii de a evalua activitatea directorilor ANRE

Sediul ANRE. Imagine generică
Sediul ANRE. Imagine generică

O organizație care reglementează relațiile UE cu vecinii în domeniul energiei a cerut Moldovei să revină asupra unei inițiative legislative care ar pune presiune politică asupra Agenției Naționale de Reglementare în Energetică. Într-o scrisoare a Secretariatului Comunității Energetice, preluată de site-ul de business Mold-street, se spune că este bine ca ANRE să-și facă treaba bine, dar asta „se poate face și fără a-i expune directorii la presiuni politice”.

ANRE se numără printre agențiile pe care noua putere de la Chișinău, grupată în jurul președintei Maia Sandu, vrea să le supună unui proces de evaluare, putându-le la nevoie înlocui pe directori. Puterea spune că astfel curăță sistemul. În scrisoarea Secretariatului Comunității Energetice către președintele Parlamentului, Ion Grosu, se spune însă că prin îngrădirea independenței ANRE, Moldova ar șterge cu buretele pașii înainte făcuți în acest domeniu în ultimii ani. „Secretariatul Comunității Energetice îndeamnă Parlamentul Moldovei să nu adopte asemenea amendamente și nici altele care ar putea restrânge independența ANRE”, se spune în scrisoare.

Într-un răspuns oferit Europei Libere, reprezentanții parlamentului spun că sunt interesați ca instituțiile regulatoare să acționeze în mod independent, dar consideră necesară existența unui mecanism de evaluare a activității acestor instituții. „Ne asumăm public ca procesul de evaluare să recurgă în mod obiectiv, utilizând doar informații și dovezi concrete în proces. În ceea ce privește prevederile ce țin de evaluarea ANRE, Parlamentul este deschis să revizuiască prevederea de la articolul 10 din legea cu privire la energetică, care se referă la prezența culpei, pentru a nu admite o abordarea diferențiată față de această instituție”.

Procuratura Generală aduce scuze oficiale „grupului Petrenco” și renunță la acuzații

Grupul condus de ex-deputatul Grigore Petrenco la o ședință de judecată. Imagine de arhivă
Grupul condus de ex-deputatul Grigore Petrenco la o ședință de judecată. Imagine de arhivă

Justiția moldoveană le-a cerut scuze și le-a retras oficial acuzațiile fostului deputat Grigore Petrenco și a colaboratorilor lui, după ce CEDO a stabilit că au fost pedepsiți pe nedrept pentru un protest împotriva corupției. În replică, membrii „grupului Petrenco” au spus că, pentru ei, cea mai bună formă prin care statul și-ar prezenta scuze pentru arestarea și detenția abuzivă după protestele din anul 2015 ar fi dacă persoanele care se fac vinovate de fabricarea dosarului, cele care „au îndeplinit comenzile lui Plahotniuc”, vor răspunde penal, dar și financiar, achitând compensațiile pe care Republica Moldova a fost obligată să le plătească de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Într-un comunicat de presă, vineri, se spune că „Procuratura Generală a luat act de Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 14 septembrie 2021 în cauza Petrenco și alții versus Republica Moldova. Prin urmare, în ședința de judecată planificată pentru astăzi, 17 septembrie 2021, în dosarul în care figurează reclamanții Grigore Petrenco, Alexandr Roșco, Mihail Amerberg, Pavel Grigorciuc, Andrei Druzi, Oleg Buznea și Vladimir Jurat, procurorul va renunța oficial la acuzațiile aduse acestora pentru săvârșirea infracțiunii de organizare și participare la dezordini în masă. Pe această cale, Procuratura Generală aduce scuze oficiale tuturor persoanelor figurante în acest dosar penal, care au fost pe nedrept acuzate de săvârșirea pretinsei infracțiuni de dezordini în masă”, se mai arată în comunicat.

Partidul Platformei DA, fost aliat al PAS, a criticat primii pași ai noii puteri

Dinu Plîngău
Dinu Plîngău

Partidul Platformei DA, fost aliat al formațiunii pro-prezidențiale PAS, aflată acum la guvernare, a criticat primii pași ai noii puteri. Într-o apariție la TV8, liderul interimar PPDA, Dinu Plîngău, a spus că PAS ar duce o lipsă de cadre profesioniste, iar din acest motiv, oamenii puși în funcțiile statului sunt mai preocupați de număratul like-urilor pe Facebook decât de chestiunile importante. „Este nevoie de cadre și luând în calcul că majoritatea numirilor din ultima perioadă au fost în exclusivitate pe criterii politice, presupun că există o problemă în identificarea oamenilor, pe deoparte loiali partidului de guvernământ, pe de altă parte cel puțin să știe ce-i asta – Consiliul Concurenței” , a spus Plîngău, citat de Sinteza.org. Plîngău a criticat în aceeași apariție legea votată recent de majoritatea PAS, prin care Consiliul Concurenței și ANRE modifică prețurile zilnic la carburanți, spunând că ea este în interesul companiilor petroliere, nu al cetățeanului.

Campanie a centrului „La Strada” despre riscurile la care se expun copiii în mediul online

Centrul internațional „La Strada” va lansa o campanie de sensibilizare a elevilor, profesorilor și părinților privind riscurile la care se expun copiii în mediul online, informează IPN. Campania lansată în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și cu sprijinul financiar al Consiliului Europei se va desfășura în șase școli. Într-o conferință de presă la IPN, șeful Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova, William Massolin, a declarat că scopul este să se informeze profesorii, comunitatea școlară și părinții cu privire la riscurile la care se supun copiii în mediul online și, în mod special, cum ar trebui prevenite abuzurile sexuale comise asupra copiilor în mediul virtual. Aceste activități sunt necesare mai ales acum, în timpul pandemiei COVID-19, când numărul raportărilor de abuzuri sexuale online a crescut alarmant, atât în țările UE, cât și în Republica Moldova, a spus oficialul. Elena Botezatu, directoarea executivă a Centrului „La Strada”, a declarat: „Modelul Școlii Sigure Online, pe care îl lansăm astăzi, este angajamentul asumat al actorilor educaționali de a proteja copilul de orice formă de violență online și de a întreprinde acțiunile necesare pentru a-i dezvolta reziliența față de abuz în mediul virtual. Cu pași mici, dar siguri, sprijiniți de partenerii noștri, școala va învăța să prevină și să intervină corect, cu multă grijă, dar prompt, atunci când semnalează o situație de abuz comisă în raport cu copiii pe internet”.

Efort al organizațiilor internaționale pentru eliberarea unor activiști ai Vyasna, Belarus

23 de organizații neguvernamentale internaționale și din Belarus lansează o campanie pentru eliberarea a șapte membri ai centrului pentru drepturile omului Vyasna din Belarus, reținuți ca parte a unei represiuni mai ample împotriva societății civile în urma alegerilor prezidențiale de anul trecut. Campania #FreeViasna a fost lansată pe 17 septembrie, la exact un an de când autoritățile din Belarus au lansat represiunile împotriva centrului Vyasna prin reținerea arbitrară a coordonatoarei Marfa Rabkova. În lunile ce au urmat, alți șase membri ai organizației pentru drepturile omului au fost puși după gratii și acuzați de infracțiuni inventate pentru desfășurarea unor activități legitime de apărare a drepturilor omului, au declarat într-o declarație comună grupările neguvernamentale.

Campania vizează, de asemenea, cazurile altor sute de persoane care au fost „urmărite penal și închise numai și numai pentru exercitarea dreptului lor la întrunire pașnică și la libertatea de exprimare” după ce alegerile prezidențiale disputate din august 2020 i-au acordat liderului autoritar Alexandr Lukașenka al șaselea mandat. „Regimul lui Alexandr Lukașenka duce un război împotriva societății civile și suprimă nemilos toate formele de disidență”, a declarat Hugh Williamson, directorul pentru Europa și Asia Centrală la Human Rights Watch din New York. Organizațiile pentru drepturile omului cer oamenilor să se alăture unui miting global sub hashtagul #FreeViasna.

Olanda: evacuarea haotică din Afganistan forțează demisia ministrei de externe

Un avion militar american, plin cu persoane evacuate din Afganistan, se pregătește să decoleze spre Qatar. Kabul, Afganistan, 15 august 2021.
Un avion militar american, plin cu persoane evacuate din Afganistan, se pregătește să decoleze spre Qatar. Kabul, Afganistan, 15 august 2021.

În Olanda, ministra de externe și-a dat demisia după evacuarea haotică din Afganistan, din august. Sigrid Kaag s-a retras, relatează Politico.eu, după ce parlamentul a adoptat o moțiune de cenzură împotriva modului cum s-a organizat evacuarea. Ministrei i s-a reproșat faptul că deși ambasada Olandei la Kabul a trimis guvernului cereri urgente repetate de evacuare a personalului, guvernul a amânat o decizie până cu puțin înainte ca orașul să cadă în mâinile talibanilor.

update

Italia, prima țară europeană care face certificatul COVID obligatoriu pentru toți angajații

Italia, „certificat COVID”.
Italia, „certificat COVID”.

Italia a devenit prima țară din Europa care introduce obligativitatea certificatului COVID pentru toți angajații.

Certificatul COVID sau „pașaportul de sănătate”, pe hârtie sau în format digital, arată că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19, are un testat negativ recent sau imunitate naturală în urma bolii. Măsura, una din cele mai restrictive din lume, intră în vigoarea pe 15 octombrie, iar toți angajații care după aceea nu au certificatul pot fi suspendați cinci zile de la lucru, fără plată.

Inițial, acest certificat a fost folosit pentru a facilita călătoriile între statele Uniunii Europene, dar guvernul premierului italian Mario Draghi a decis să-i extindă utilizarea sa pentru a convinge cât mai multe persoane să se vaccineze, transmite BBC.

În timp ce unele țări europene le-au impus doar angajaților din domeniul sanitar să se vaccineze, nicio altă țară nu a făcut pașaportul de sănătate obligatoriu pentru toți angajații, din sectorul de stat și din cel privat, inclusiv persoanele cu statut de liber profesioniști, cum sunt mulți artiști.

Persoanele care vor ignora decretul și vor continua să meargă la muncă fără să aibă un pașaport sanitar riscă o amendă de până la 1.000 de euro.

Totodată, testele COVID nu mai sunt gratuite, ele costând până la 15 euro, plafon de preț impus de guvern.

În ultimele săptămâni au existat proteste sporadice împotriva măsurilor luate pentru a accelera vaccinarea, dar majoritatea partidelor politice italiene, precum și principala federație patronală au susținut această măsură, invocând speranța că va fi evitat un nou „lockdown”.

Și în România, guvernul se pregătește să introducă obligativitatea certificatului COVID pentru anumite activități, nu însă pentru anumite grupe de angajați sau domenii de activitate.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat joi o hotărâre care impune în mai multe activități obligativitatea prezentării Certificatului verde care atestă vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală, potrivit unui comunicat oficial. Între altele sunt incluse teatrele, cinematografele, restaurantele, sălile de sport.

Certificatul verde ar urma să devină obligatoriu în localitățile în care incidența la 14 zile este cuprinsă între 3 și 6 cazuri la mia de locuitori. Decizia CNSU ar trebui validată printr-o hotărâre de guvern, precizează G4media.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG