Principalul și cel mai de încredere reprezentant al lui Stalin în România a fost Mark Borisovici Mitin (1901-1987), membru al CC al PCUS și un ideolog notoriu. Fiind unul din autorii „Scurtei biografii” a tiranului, Mitin l-a înlocuit pe co-autorul său Pavel Fiodorovici Iudin (1899-1968) ca redactor-șef al săptămânalului Cominformului „Pentru pace trainică, pentru democrație populară” atunci când revista și-a mutat sediul de la Belgrad la București, în 1948. Nu a existat vreo decizie crucială a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej sau a clicii sale fără aprobarea lui Mitin. El apare într-o cunoscută fotografie, sub portretul lui Lenin, la o ședință organizată în Valea Jiului, la câteva săptămâni după îndepărtarea grupului Ana Pauker-Vasile Luca-Teohari Georgescu. Obscurantismul lui Mitin era fără pereche. Din acest motiv, oamenii îl numeau Mrak Borisovici. În rusă мрак înseamnă întuneric…
Ca entuziast participant în campaniile ideologice, Mitin a jucat un rol activ în așa-numita „luptă împotriva cosmopolitismului”. Articolul său „Protiv antimarksistskikh kosmopoliticheskikh ‘teorii’ v filosofii” (Împotriva „teoriilor” cosmopolite anti-marxiste în filosofie) a apărut în Literaturnaia gazeta (Gazeta literară) în martie 1949 și a reprezentat semnalul de atac împotriva filosofilor de origine evreiască și reprezentanților noii tendințe non-ortodoxe în filosofia marxistă. Mitin era el însuși evreu sau, mai degrabă, spre a folosi termenul lui Isaac Deutscher, era „un evreu non-evreu”.
Să ne aducem aminte că al doilea Congres al PMR fusese inițial programat în 1954, la șase ani după cel anterior, dar fusese amânat de câteva ori. De fapt, decizia de a amâna al doilea Congres al PMR a fost luată la mijlocul anului 1954 în timpul unei întâlniri private la reședința lui Gheorghiu-Dej la care au mai participat Gheorghe Apostol, Iosif Chișinevschi și Mark Borisovici Mitin. Au trecut apoi luni de zile până când această decizie a fost făcută publică. Între timp, pregătirile pentru Congres au continuat ca și când s-ar fi ținut la data anunțată inițial, adică sfârșitul lui 1954. Dețin informația despre decizia secretă de a amâna congresul de la mătușa mea, Dr. Nehama (Nema) Tisminețki, care o aflase de la soția lui Mitin, cu care era în relații foarte apropiate.
În aprilie 1954, în urma unui simulacru de proces, Gheorghiu-Dej obținuse executarea nemesis-ului și rivalului său politic, Lucrețiu Pătrășcanu. Principalii complici ai lui Dej la asasinarea lui Pătrășcanu fuseseră oamenii săi de incredere din Biroul Politic, in primul rând ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Drăghici. Este foarte posibil ca executarea lui Beria ca urmare a unui proces închis să-l fi inspirit și energizat pe Gheorghiu-Dej în eforturile sale de a se descotorosi de Lucrețiu Pătrășcanu. Este, de altfel, și ipoteza pe care o avansează Belu Zilber în cartea sa Actor în procesul Pătrășcanu. Prin urmare, pentru a păstra aparența emulării schimbărilor care se petreceau la Moscova, în cadrul plenului CC din 19 aprilie 1954 a fost instituită mult trâmbițata „conducere colectivă”. Poziția de secretar general era înlocuită cu un secretariat din patru membri conduși de primul-secretar. Gheorghiu-Dej, imitându-l pe Malenkov, a devenit prim-ministru, poziție pe care avea s-o dețină până în octombrie 1955, când, realizând că puterea se află la secretariatul CC, a preluat poziția de prim-secretar, titlul pe care îl purta deja Hrușciov (între aprilie 1954-octombrie 1955, funcția de prim-secretar fusese asumată de alter ego-ul lui Dej, loialul Gheorghe Apostol).
