Vladimir Tismăneanu

Pentru Ceaușescu și clica lui, Radio Europa Liberă a reprezentat cel mai mare rău, dușmanul prin excelență, cel care trebuia strivit, compromis și eliminat. Era, de fapt, vocea revoltei, invitația la adevăr într-un sistem în care falsul domnea nestingherit. A transmite despre galopanta corupție politică a nomenklaturii comuniste, a denunța nesfârșitele abuzuri ale Securității, a spune adevărul despre istoria partidului comunist—toate acestea erau întreprinderi și inițiative de lămurire, de deschidere a ochilor.

Să nu uităm nicicând: pentru totalitarism, adevărul este ceva subversiv! Regimul a reacționat mereu pe cale de consecință, dezlănțuind sordide campanii de calomniere împotriva celor mai activi redactori ai postului de radio. A fost pus la cale un atentat la viața și integritatea Monicăi Lovinescu. Cel mai probabil, directorii Noël Bernard și Vlad Georgescu și-au pierdut viețile ca urmare a unor planuri criminale ale Securității. Alți redactori au devenit țintele atacurilor violente ale regimului: Emil Georgescu, N. C. Munteanu, Șerban Orescu, Max Bănuș. Printre cele mai influente voci, ar trebui să-i amintim aici pe Nestor Ratesh (un minunat analist al scenei culturale și politice americane), Emil Hurezeanu (ca electrizant comentator politic), precum și pe Mircea Carp și Nicolae Stroescu-Stănișoară.

În varii prilejuri, Radio Europa Liberă i-a ajutat pe români să înțeleagă necazul sau situația precară a propriei lor țări. În timpul cutremurului din martie 1977, Europa Liberă a contribuit masiv la crearea unui sens al solidarității bazat pe informații adevărate și corecte; în 1968, i-a informat pe români asupra căutărilor socialismului democratic din Cehoslovacia și suprimarea Primăverii de la Praga de către trupele Pactului de la Varșovia; iar apoi, după 1985, a promovat intensiv noile idei reformiste, jucând un rol major în demascarea și demitizarea întunecatei dictaturi a lui Nicolae Ceaușescu ca decrepită, depășită chiar și după standarde gorbacioviste. Radio Europa Liberă a transmis neprețuite informații despre inițiativa eroică de a crea un sindicat liber al muncitorilor din România (Ionel Cană, Gh. Brașoveanu, Vasile Paraschiv, Carl Gibson și alții), despre grevele anti-comuniste din Valea Jiului, în august 1977, conduse de Constantin Dobre și colegii săi, precum și despre mișcarea anticomunistă din Brașov, în noiembrie 1987. În timpul transformării revoluționare din 1989, postul de radio a fost principala speranță a românilor, o sursă de informare, cunoaștere, claritate și încredere în forțele proprii.

După prăbușirea comunismului, Europa Liberă a continuat să militeze pentru valori democratice, pentru toleranță, dialog și claritate morală. S-a opus restaurației comuniste și i-a criticat pe Ion Iliescu și asociații săi pentru refuzul de a se angaja într-o democratizare totală și autentică. Pentru intelectualii democratici din România, Radio Europa Liberă a simbolizat valorile pe care ei le prețuiesc cel mai mult.

În calitatea mea de colaborator la secția română încă din februarie 1983, consider că a avut un rol vital în termenii a ceea ce marele Václav Havel a înțeles prin traiul în adevăr. Când cineva va scrie istoria definitivă a comunismului și postcomunismului românesc, va trebui să semnaleze la loc de cinste rolul decisiv al REL întru apărarea societății deschise și respingerea oricărei forme de totalitarism, extremism sau fanatism.

În vremuri de anomie morală, opresiune socială, criză politică și agresiuni neîncetate la adresa autonomiei de gândire, Radio Europa Liberă a reprezentat, într-adevăr, „ziarul vorbit al românilor de pretutindeni”. Pentru milioane de români, acest post a fost vocea speranței, a demnității și a adevărului. După 1989, a rămas același model de obiectivitate, judiciozitate și jurnalism autentic.

Am crescut eu însumi ascultând Radio Europa Liberă. Într-un București sufocat de omniprezenta minciună oficială, cu ziare dominate de poeme sicofante și articole hagiografice care celebrau „victoriile socialismului” și „marșul triumfal al marxism-leninismului”, ca să nu mai vorbim de geniul infinit al secretarului general (mai întâi Dej, apoi Ceaușescu), Radio Europa Liberă a fost cu adevărat sursa refuzului nostru de a dispera. Am început să ascult acest post de radio absolut întâmplător, schimbând distrat posturile aparatului radio al familiei (o piesă veche est-germană) și, în cele din urmă, dând peste fructele interzise: Radio Europa Liberă, Vocea Americii, Deutsche Welle, Radio Vatican, BBC. Ba chiar am fost în măsură să aud Radio Tirana denunțând „trădătorii și renegații” hrușcioviști.

Mulțumită Radio Europa Liberă—de departe cea mai influentă sursă media occidentală în România—am învățat enorm despre sistem. Mi-am făcut repede un obicei din a asculta editorialele superb informate și remarcabil de echilibrate ale directorului Noël Bernard (1925–1981). Vocea lui extraordinară, penetrantă și subtilă, făcea comentariile de două ori mai eficiente. Rigoarea interpretării sale era completată de sobrietatea tonului. Împotriva legendelor prevalente despre succesele continue ale strategiei socialiste în România, Bernard a promovat o viziune lucidă care atrăgea atenția asupra nașterii forțelor anti-dogmatice în sânul comunismului global. Pentru el, tirania comunistă nu era ireversibilă. A insistat, așadar, asupra beneficiilor pluralismului, un concept detestat profund de către mai marii partidului român. Radio Europa Liberă sub Noël Bernard și mai târziu sub Vlad Georgescu a propus un nou lexic al demnității umane și al realismului în privința acelor vremuri tulburi. Ar trebui, de asemenea, menționată perioada de la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960, când conducerea postului a fost asigurată de către distinsul politolog și profesor Ghiță Ionescu, autorul—printre multele-i lucrări originale—acelui volum-monument care este Comunismul în România (apărut în engleză la Oxford University Press, în 1964).

Interesat de chestiuni filosofice și culturale, am căpătat o dependență imediată față de transmisiunile extrem de influente ale Monicăi Lovinescu și ale lui Virgil Ierunca. Întreaga mea formare intelectuală datorează enorm acelor discuții unice și profunde asupra tendințelor contemporane care se manifestau pe tărâm estetic și politic. Marxismul era deconstruit neîndurător, cu referințe bogate la excelentele opere despre comunism ale unor Raymond Aron, Alain Besançon, Boris Souvarine, Jules Monnerot. Monica Lovinescu, Virgil Ierunca și colegii lor (printre ei, Matei Cazacu, Alain Paruit și Șerban Cristovici) explorau înțelesurile totalitarismului și căile de combatere a Leviatanului birocratic. Datorită lor, am aflat despre Hannah Arendt, George Orwell, Alexandr Soljenițîn, Arthur Koestler, Nadejda Mandelștam, Ante Ciliga.

Nu mai puțin important, Radio Europa Liberă a susținut toate activitățile disidente sau de opoziție din România. A devenit o tribună de sfidare a propagandei auto-legitimatoare a regimului. De la Paul Goma la Doina Cornea, de la Dorin Tudoran la Radu Filipescu, de la Dan Petrescu la Mircea Dinescu, de la Ion Negoițescu la Ion Vianu, de la Vasile Paraschiv la William Totok, vocile disidenței românești au găsit în Radio Europa Liberă cel mai consistent și influent aliat. Tot Europa Liberă a fost postul care a demascat turnura fascistă a unui grup de intelectuali români susținuți de partid, care și-au luat numele de „protocroniști”. În transmisiunile lor, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca și Gelu Ionescu au apărat valorile adevărate ale culturii române, precum și vocile liberale, pro-occidentale printre intelectualii locali (Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Nicolae Manolescu). Iar atunci când, în România, generația tânără a fost expusă la mascaradele grotești, în fapt manipulările sicofante ale lui Adrian Păunescu, Cornel Chiriac a furnizat, la Radio Europa Liberă, un set alternativ, autentic, de valori muzicale și universal umane.