Vox populi pe străzile din Chişinău despre politica de cadre şi pseudoalegerile din perioada comunistă.
Scriitorul și traducătorul Jan Cornelius despre complexele României, fuga în Germania, despre cum scriitorii nu pot schimba lumea și Nobelul care nu este alfa și omega.
Romanciera Cornelia Golna este autoarea romanului „Eroi pătaţi”, un roman despre comunitatea aromână, despre Balcani şi Imperiul Otoman.
Proiectul PNUD-Moldova „Migraţie şi dezvoltare locală” se află la a doua etapă. În cadrul acestuia sunt implicate 35 de sate ce învaţă să soluționeze problemele cu care se confruntă.
Valentina Ursu în dialog cu Mihai Popșoi, vicepreședinte al Parlamentului.
Scriitoarea din Tatarstan (Rusia), Lilia Gazizova despre cozile şi tejghelele goale din perioada sovietică. Un interviu realizat în cadrul proiectului „Antinostalgia. Privind spre viitor”.
„Zilele Americii” au ajuns și la Tiraspol
Fostul ministru adjunct al Justiției, Nicolae Eșanu, în dialog cu Natalia Morari, moderatoarea ediției de astăzi a emisiunii „Punct și de la capăt”.
Interviu cu ex-primarul interimar al Chișinăului care și-a anunțat participarea la scrutinul local din 20 octombrie.
Peste 450 de elevi de la Tighina (Bender) care își fac studiile în limba română au început un nou an de studii. Directoarea liceului Alexandru cel Bun de la Bender, Maria Roibu, speră că în acest an copiii vor nu fi împiedicați să-și facă studiile.
Încarcă mai mult