Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun

(Foto: Igor Schimbător)

Nu credeam să închei anul pe o notă atât de dramatică: or, pentru mine 2010, anul multor speranţe şi al vai! al tuturor dezamăgirilor, sfârşeşte odată cu dispariţia – pe 27 decembrie, într-un accident rutier – a sculptorului Tudor Cataraga, autorul monumentului Libertăţii care urmează a fi dezvelit în faţa clădirii Parlamentului la 7 aprilie 2011, la exact doi ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009.

Tudor m-a onorat cu prietenia lui: i-am păşit în mai multe rânduri pragul atelierului, mi-a arătat cum se pregăteşte mulajul din ghips, cum se fac formele, cum se topeşte metalul, de parcă urma să intru ucenic la cine ştie ce combinat siderurgic. Pe de-altă parte, era la curent cu ce scriu şi public, eu şi colegii mei de leat, afirmând nu o dată că, de fapt, formăm o singură generaţie de creaţie – hai să-i zic, cu un termen din domeniul literelor – generaţia optzecistă, cea care a operat o schimbare de paradigmă, prin accentul pus pe limbaj, scriitură, formă. Toată sculptura lui era o nesfârşită laudă formelor, de la cele de extracţie tradiţională la cele esenţializate de şcoala lui C. Brâncuşi. Forţând puţin comparaţia, se poate spune că opera monumentală a lui Tudor Cataraga propune o nouă sintaxă spaţială, de unde înaintaşii săi basarabeni se îndeletniceau cu morfologia.
Este suficient să-l priviţi pe Eminescu din scuarul Teatrului Naţional din Chişinău – pe jumătate teluric, pe jumătate celest – spre a vă convinge că materia primă a monumentelor sale este chiar spiritul!

Două reacţii – fireşte, contradictorii! – am avut la aflarea veştii că s-a decis ridicarea unui monument în faţa clădirii Parlamentului R. Moldova: prima, negativă, deoarece nici un monument nu a înviat din morţi pe nimeni, ci mai degrabă a impus viziunea învingătorilor asupra evenimentelor (în acest sens, nu degeaba se spune că istoria este poezia învingătorilor…); oarecum eliberatoare, cea de a doua, când din cele 45 de proiecte a fost selectat cel al lui Tudor Cataraga, un adevărat Resquiescat in pace în metal şi spaţiu (…la fel cum, urmând aceeaşi logică, poezia este istoria celor învinşi!). Helas! acum şi propriul său monument funerar…

Scriu aceste rânduri cu câteva ore înaintea şedinţei Parlamentului R. Moldova de legislatura a 19-a, convocată pentru orele 16.00, când se va decide ce coaliţie – de centru-dreapta? sau de centru-stânga? – va guverna ţara în următoarea perioadă. Oricât mi-aş dori să nu se fi întâmplat, nu pot uita cum, în 8-9 aprilie 2009, Marian Lupu – pe-atunci Preşedintele comunist al Parlamentului – făcea excursii pentru jurnaliştii afiliaţi puterii spre a le arăta cum barbarii liberali & democraţi au devastat „batimentul”.

Acelaşi (foarte) înalt om politic (despre omul de stat cu acelaşi nume, ce să spun – în absenţa faptelor?!) acum s-a scăpat cu vorba la prezentarea fracţiunii sale, în plenul primei şedinţa a noului Parlament, autonumindu-se „preşedintele Parlamentului” (de fapt, era vorba de „preşedintele fracţiunii”). Un simplu lapsus sau „fiecare pasăre pre limba ei…”, iată întrebarea! Altfel spus, nu se ştie încă încotro va balansa „colosul” democrat – cert este însă că o alianţă cu comuniştii înseamnă readucerea la putere a celor care au tras în mulţime în noaptea de 7 aprilie ’09, au violat în comisariate, au intentat dosare penale tinerilor etc., etc. Şi atunci toată această buclă de circa doi ani se închide dramatic, ca o paranteză după cea de a doua cifră, alta decât anul naşterii. În aceste condiţii e firesc să ne întrebăm: se va mai înălţa oare monumentul Libertăţii în faţa unui nou „batiment” comunist?!

Dacă „diavolul se ascunde în detalii”, Pronia cerească operează prin semne: să însemne oare tragicul sfârşit al autorului monumentului Libertăţii şi sfârşitul democraţiei în Republica Moldova?! Sfârşit. Sfârşitul?

Ajunul

(Foto: Igor Schimbător)

Simplificând lucrurile, se poate afirma că Naşterea Domnului este cea mai importantă sărbătoare a catolicismului, la fel cum Învierea Domnului este le point d’orgue al calendarului ortodox. Şi dacă e oarecum de înţeles faptul că, de regulă, Paştele catolic precede Paştele ortodox cu o săptămână, sărbătorirea de către moldoveni a Crăciunului pe vechi şi pe nou, la distanţă de 13 zile, vorbeşte mai degrabă despre ruptura din sânul aceluiaşi popor („Tu cu cine ţii – cu ruşii sau cu românii?!...”, iată întrebarea la care am fost somat să răspund de nenumărate ori) decât despre deosebita pietate (la pătrat!) a acestora. Nici gând să fac, în cele ce urmează, speculaţii teoretice pe seama acestui decalaj calendaristic – pe nou sau pe vechi, în Apus ca şi-n Răsărit, Crăciunul pare să fie devansat oricum de Revelion... Pur şi simplu mă pregăteam să-l chem în scenă, sau mai bine zis să-l aduc la fereastră, cum o cere tradiţia noastră populară, pe un poet greco-catolic (alias, Biserica Unită) de la Cluj-Napoca, să ne unească întru Sărbătoare. Poetul – Mare Poet!!! – se numeşte Ion Mureşan, şi ne va spune un colind (din volumul, proaspăt apărut, cartea Alcool, editura Charmides, Bistriţa, 2010 – pe care-l voi prezenta în chiar prima emisiune a anului viitor). Ascultaţi-l:

Colind

Lumea se leagănă-n
leagănul cerului
în faşă ne leagă nă-
praznicul gerului.

Gândul cel rău,
vaier şi plângeri
nu-ncap în aer
de-atâţia îngeri.

În iesle am pus
culcuş toate cărţile,
căci steaua de sus
rescrie hărţile.

Gândul cel rău,
vaier şi plângeri
nu-ncap în aer
de-atâţia îngeri.

Scrisă ni-i viaţa,
Pruncu-i promis,
se-ntinde gheaţa
pe masa de scris.

Gândul cel rău,
vaier şi plângeri
nu-ncap în aer
de-atâţia îngeri.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG