Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun

Foto de Igor Schimbător.


Mult regretatul meu prieten, poetul Ioan Flora, povestea un banc din Vojvodina sa natală despre negustorul ambulant Ştrul, care, după o zi de alergătură prin târg, stă rezemat de peretele hanului şi „îşi face socoata” (aici urmează o listă lungă de produse & preţuri cu amănuntul), din când în când scărpinându-se la... ceafă (una scriem, şi altceva avem în vedere – în buna tradiţie locală). De îndată ce trage linia bilanţului, o voce bărbătească de alături îi spune: „Ai grişală!” Circumspect, Ştrul reia calculele da capo, din când în când scărpinându-se, ei da, la ceafă (vezi precizarea dintre paranteze). Şi iarăşi aceeaşi voce îl pune la punct: „Ai grişală!” Operaţiunea se repetă de câteva ori, până Ştrul îi cere lămuriri bărbatului de-alături. Şi atunci acesta îi răspunde, senin: „Te scarpini la… ceafa mea!” (vezi precizarea dintre paranteze).

Mărturisesc că niciodată nu m-am simţit mai în pielea tăbăcită a lui Ştrul – vorba vine: «Каждый поэт немного еврей!» – ca la acest sfârşit de an, nu atât graţie „câştigului” (premiul USM pentru proză – pentru romanul Ţesut viu. 10 x 10; Certificate of Honour for Translation, Londra, pentru transpunerea cărţii lui Edward Lear, Scrippius Pip; alte două cărţi publicate – o traducere, Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, Cartier, 2012, şi o antologie, a-z.best, Arc, 2012 – pentru care încă urmează să-mi ridic drepturile de autor; participarea la festivalurile internaţionale de poezie de la Antwerpen şi Namur, Belgia; o bursă de scriitor de-o lună la Pecs, Ungaria; decernarea Ordinului de Onoare; o alocuţiune în Senatul Franţei), cât persistentei voci (lăuntrice? de ventriloc?) care-mi repetă mereu, orice aş face şi drege: „Ai grişală!” Cum altfel, când toate eforturile tot mai restrânsei comunităţi intelectuale de la noi (hélas! demisiile morale au înjumătăţit numărul acesteia în ultimii 2 ani), sunt pur şi simplu ridiculizate fie de instituţiile statului, fie de alte foruri culturale, unele cu ştaif. Să le luăm pe rând:


- decernarea Premiului Naţional în domeniul Literaturii lui Andrei Strâmbeanu, a cărui „operă” – subţirică rău, ca să nu zic cvasi inexistentă – se vede încununată cu laurii bine nemeritaţi, asta în timp ce mai trăia încă maestrul Aureliu Busuioc care tocmai publicase un ultim roman (de dragoste!), Şi a fost noapte…;

- desemnarea lui Valeriu Matei drept director al ICR – Chişinău, ceea ce a stârnit o vie reacţie de protest, de-o parte şi de alta a Prutului (nu-i vorbă, s-au fabricat în pripă şi scrisori de susţinere, publicate în Literatura şi Arta, în cea mai pură tradiţie sovietică a lui «одобрям!!!»);

- prezenţa Republicii Moldova la Târgul de Carte „Gaudeamus” de la Bucureşti, cu un stand care, în loc să-i pună în valoare statutul de Invitat de Onoare, nu a făcut decât să accentueze postura sa de „rudă săracă” (sau, dacă doriţi, de „a 5-a roată la căruţă”), asta în ciuda faptului că o editură chişinăueană (Cartier) va lua Premiul de Excelenţă;

- alegerea lui Nicolae Dabija şi Ion Hadârcă drept membri-corespondenţi ai AŞM, ceea ce înseamnă lăsarea pe dinafara venerabilei instituţii a unor nume (de fapt – Nume!) cum ar fi, de pildă, Vladimir Beşleagă, ultimul artizan al „Primăverii pragheze” de la noi, sau Igor Creţu, traducătorul de geniu uitat de toată lumea.


Sunt doar câteva rateuri „cât roata carului”, pe care le trec la pierderi din vina unor înalţi (i)responsabili cu cultura & ştiinţa. (Nu-i mai puţin adevărat că şi viaţa greşeşte uneori, bunăoară atunci când pune punct existenţei unui Aureliu Busuioc sau Glebus Sainciuc, pe care – oricât mi-ar lipsi – nu-i pot trece la pierderi, deoarece ceea ce a rămas după Domniile Sale se cheamă, nici mai mult, nici mai puţin, Împlinire!) Mai încoace, s-a lăsat şi cu premieri – printre academicieni (inclusiv, cei proaspăt aleşi) şi oameni de cultură (dintre cele 63 de personalităţi anunţate, mass-media a dat doar câteva nume de prim-plan, cam aceleaşi: Eugeniu Doga, Dumitru Matcovschi, Gheorghe Urschi, Mihai Volontir ş.a.) –, ceea ce le-a permis unor politicieni să iasă la rampă (a câta oară?!), pe post de Moş Crăciun. Şi atunci mi-am amintit spusa lui Confucius: „Este amoral să fii bogat în vremuri sărace, şi semn al prostiei să fii sărac în timpuri îndestulate”. Acum nu mă întrebaţi dacă am ce pune pe masă în noaptea de Revelion….
(Foto: Igor Schimbător)


Prietenul nostru Eugen Lungu, binecunoscutul şi mult apreciatul redactor-şef al editurii Arc, avea o vorbă: „O carte fără nici o greşeală este o carte nesinceră!” După câte titluri & autori a moşit dânsul în cele peste trei decenii de activitate „guttenbergă” (ierte-mi-se neologismul cu iz arhaic), se înţelege de la sine că ştie ce spune. Tot din gura domniei sale am auzit această istorie: o mare editură britanică scotea o Enciclopedie, verificată la sânge atât din punctul de vedere al corectitudinii informaţiilor conţinute între cele două coperte, cât şi al unor greşeli elementare, cum ar fi scăpările de literă, de punctuaţie etc., etc. În fine, când toţi redactorii & corectorii s-au convins că NU EXISTĂ NICI O GREŞEALĂ în toată cartea, aceasta a plecat la tipar, nu înainte însă de a fi „îmbrăcată” într-o manşetă în care se spunea, negru pe alb, că respectiva enciclopedie nu conţine nici o greşeală… Ei bine, abia la apariţie s-a constatat că pe manşetă se-nghesuiau nu una, nu două, ci câteva greşeli! Ce folos că enciclopedia propriu-zisă era curată ca lacrima, vorba vine, de vreme ce manşeta ce-i clama puritatea virginală păcătuia prin necărturărie?!

Întâmplarea face ca, trecând pe lângă librăria „Librarius”, de pe strada Puşkin, 15, să-mi arunc ochii în vitrina împodobită de sărbători – m-am uitat în primul rând la titlurile noi, dar şi la cele două bannere cu vedete ce îndemnau lumea la carte. Mai bine n-o făceam!... Şi asta deoarece am văzut două răsadniţe de greşeli – citez exact prima inscripţie (vezi textul cu italice):

„Cartea ne stimulează să acţionăm, înloc să devenim observatori pasivi”
Constantin Moscovici
Celebru naist, Artist al poporului a Republicii Moldova


În primul rând, propoziţia „celebrului naist” nu are punct; „în loc” e transcris, nu se ştie de ce, legat („înloc”); după virgulă, „Artist” e scris cu majusculă; iar „a Republicii Moldova” pune punct la toate – hotărât lucru, Constantin Moscovici e „al” (oricui ar aparţine – poporului, Republicii)!

Nici cea de a doua inscripţie nu-i cu mult mai brează, chit că nu păcătuieşte prin greşeli atât de elementare. Iat-o, transcrisă întocmai (aici, cu italice):

„Deschizînd cartea la orice pagină, găsesc în ea răspunsuri la propriile întrebări.”
Geta Burlacu
Interpretă a Republicii Moldova


Dincolo de „profunzimea” abisală a unei cugetări care transformă plăcerea lecturii într-un… chestionar cu răspunsurile date la sfârşit, ce-ar vrea să însemne totuşi să găseşti răspunsuri „la propriile întrebări” (subl. mea)? Pe lângă faptul că-i o banalitate crasă, mai este şi o calchiere din rusă («ответы на свои вопросы») – un om cu carte nu ar rosti cât pururi o asemenea vorbă nesărată. Cele două afişe cu vedete dându-se cu părerea despre un domeniu ce nu pare să le fie chiar familiar au acţionat asupra mea la fel ca manşeta cu greşeli din primul alineat, subminând credibilitatea instituţiei – în cazul de faţă, a librăriei „Librarius” – a cărei imagine, chipurile, erau chemate s-o promoveze. Pur şi simplu nu i-am trecut pragul!

Acestea fiind spuse, să ne mai mire faptul că elevii moldoveni sunt printre cei mai slabi din lume la scris şi citit, ocupând „onorabilul” loc 65, din 74 de ţări participante la testare?! (În chiar aceeaşi zi în care Jurnal de Chişinău publica ştirea, premierul Vlad Filat îşi îndemna miniştrii să pună mâna pe carte – să fie oare o simplă coincidenţă?!) Şi când te gândeşti că din aceştia se vor recruta vedetele & oamenii politici de mâine…

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG