Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun



Graţierea celui mai renumit deţinut politic din Rusia modernă, Mihail Hodorkovski, m-a luat oarecum prin surprindere (de unde i se pregătea un al treilea proces!), şi nu chiar – după ce că în 1980, majoritatea democraţiilor occidentale au boicotat jocurile olimpice de vară de la Moscova, faptul că astăzi preşedintele Franţei, Germaniei, SUA ş.a. au declinat invitaţia de a fi prezenţi la deschiderea jocurilor olimpice de iarnă de la Soci este încă o palmă dată liderului de la Kremlin. Era deci musai ca V. Putin să facă un gest forte – şi l-a făcut, când până la ispăşirea pedepsei de zece ani mai rămâneau câteva luni (dar şi o zi în plus petrecută la zdup e prea mult). Întreaga mass-media şi-a început zilele acestea buletinele de ştiri cu această eliberare, pe cât de spectaculoasă din partea autorităţilor ruse, pe atât de învăluită în mister din partea disidentului Mihail Hodorkovski.

În toată această agitaţie – peste care se suprapune cea de sărbători, acum că şi Crăciunul pe nou va fi sărbătorit oficial în ţara noastră – a trecut neobservată cea de-a 100 (suta!) aniversare a scriitorului Nicolai Costenco (21 decembrie 1913 – 29 iulie 1993). Nu doar calendarul e de vină că-l evoc acum, ci şi un detaliu biografic deloc neglijabil – pe 25 iunie 1941 este arestat („Oare arestatul Costenco eram într-adevăr eu?”, se întreabă retoric poetul într-una din primele pagini ale memoriilor sale, apărute postum, Povestea vulturului, Arc, 1998 – de citit cu luare aminte!), condamnat la șapte ani de Gulag şi dus în regiunea Irkutsk („În vagon erau acum: şase găgăuzi în sumane, cuşme ţuguiate şi opinci; doisprezece culaci moldoveni; doi ovrei (…); doi oameni sovietici picaţi cu noi din puşcăria de la Tiraspol; ceilalţi eram intelectuali din Chişinău şi din alte părţi ale Basarabiei”, idem), iar după eliberare este silit să rămână alţi opt ani la Dudinka, din Krasnoiarsk, unde lucrează la construirea combinatului metalurgic, şi de unde va reveni abia în 1956. Nu va mai fi acelaşi om, căci din „crainic de răspântii la marile prefaceri” din perioada în care redacta Viaţa Basarabiei, s-a transformat din mers într-un „rapsod convertit al măreţei împliniri socialiste”, chit că „uşurinţa de a trece peste suferinţă este, fireşte, suspectă, după cum faptul că scria, în intimitate, versuri de revoltă interioară (…) nu dovedeşte o înfrângere morală totală” (Mihai Cimpoi, Nicolai Costenco – exilatul dedublat), de unde, într-un răvaş din 4 martie 1956, declara sus şi tare: „Eu, aici, ca Eniseiul uriaş vecin mă simt/ Singuratic, însă liber, ca ş-acest pustiu pământ”.

Revenind în zilele noastre, afirmaţia ex-magnatului rus: „Nu am planuri să mă reîntorc nici în politică, nici în lumea afacerilor” consună oarecum cu cea a (încă) deportatului Costenco, ce-i răspundea, în martie 1956, fratelui Anatol, refugiat la Bucureşti împreună cu mama, în vara lui 1940, parafrazând Scrisoarea a II-a a lui Eminescu: „Vreţi în Bucureştiul vostru din Dudinka să mă duc/ Şi să fiu în poezie concurent vreunui Beniuc?/ Mulţumesc pentru poftire şi de grijă, dar mă tem că/ Alta urmăreşte-n viaţă şi în scris N.F. Costenco etc., etc.”. Paradoxal, dar nu prin ce a „urmărit (…) în scris” de-a lungul unei cariere ulterior de succes, publicându-şi cărţile „pe linie!” (partinică, se-nţelege!), va rămâne în istoria literelor noastre N.F. Costenco, ci prin memoriile redactate în mare secret (mulţam fiului său, Constantin Costenco, care le va scoate la lumină în 1998, la 5 ani de la moartea poetului, îngrijind ediţia de la Arc, Povestea vulturului), dar şi prin acest catren, datat 22.VI.1955, „greu de sens” ca o placă funerară:

Ca omul să tacă e de ajuns
O palmă pe gură. Tăcere!...
Iar ei puşcărie de piatră mi-au pus
Pe gură. Şi toată Siberia!


Nu ştiu alţii cum sunt – abia dacă am învăţat să mă cunosc pe mine însumi! –, dar în locul oricărei Puteri eu unul nu aş risca să mă pun rău cu propriul popor, mai cu seamă în decembrie, care este – nu-i aşa? – un fel de „ceasul al doisprezecelea” al anului. A păţit-o, acum 24 de ani, Nicolae Ceauşescu; şi, ca un făcut, şi actualul preşedinte al Ucrainei, Victor Ianukovici – prima oară în 2004, când pe 26 decembrie pierdea alegerile prezidenţiale în faţa lui Victor Iuşcenko, apoi în 18 decembrie 2007, când Rada ucraineană îl elibera din funcţia de premier, ce-i revenea – sigur că da, Iuliei Timoşenko.

Tot într-un decembrie, 1825, o mână de oameni – intraţi în istorie sub numele de Decembrişti – a dat prima lovitură absolutismului, şi chiar dacă aceasta s-a soldat cu eşec, răsunetul ei a ajuns şi-n Piaţa Universităţii din Bucureşti, în 1989, şi chiar în zilele astea pe Майдан Незалежності din Kiev.

N-o s-o fac pe comentatorul politic – sunt atâţia alţii, de la noi şi de pretutindeni, mai în pâine! –, şi nici pe combatantul, fie şi de la distanţă, pentru democraţie în lumea întreagă – şi din aceştia avem, cu nemiluita –; vreau doar să vă citesc un poem care poate fi numit, fără să forţăm nota, profetic. Este vorba de Scrisorile lui Emil, de Mariana Marin (1956-2003), redactate pe la mijlocul anilor ’80, a cărei parte întîi sună chiar aşa:

„Mă gândesc la tine
pierdut prin acele oraşe ale Europei
în care eu n-am să ajung niciodată.
Revoluţia n-a început nici anul acesta
dar noi continuăm s-o aşteptăm,
decembrişti cu toţii
pentru că în acest decembrie
ne-a lipsit zăpada
aşa cum ne-au lipsit şi altele.
Nu mai departe de-aseară
cineva îmi spunea
că de la o vreme îmi lipseşte lirismul.
Ce i-aş fi putut răspunde?
Eu sunt o poetă de stânga,
pentru că de la stânga a venit
şi sentimentul că sunt sufocată de mizerie;
şi necesitatea în sfârşit înţeleasă:
/putregai ai ochilor mei bolnavi, cheamă sângele zorilor!/

Poate că este adevărat
că Europa este cu ochii pe noi.
Dar nici noi n-o uităm pre uşor.
Nu mai departe de-acum,
când gunoierii curăţă şi ei
ce se mai poate curăţa,
eu mă gândesc la tine
şi ceaiul acesta fierbinte
pe care îl ţin în palme
devine modul meu de a rezista.
Şi cum ţi-aş putea spune exact
cât îmi este de greu?”

Acel „Emil” din titlul Scrisorilor… este poetul & jurnalistul de la (pe-atunci) Deutsche Welle, Emil Hurezeanu, rămas în Occident după ce Ana Blandiana, laureata Premiului Herder (1982), l-a recomandat pentru o bursă de cercetare. Cu doar câteva decenii mai devreme, un schimb epistolar – Scrisoare către un prieten de departe, publicată de Emil Cioran în Nouvelle Revue Française, din 1957, urmat de Răspuns al unui prieten îndepărtat, de Constantin Noica – constituia o piesă grea la Dosarul de urmărire a „Lotului Noica”. (În paranteze amintesc că pe 11 decembrie 1958 este arestat Constantin Noica, după ce trăise un deceniu în domiciliu obligatoriu la Câmpulung Muscel. Ulterior, vor mai fi supuşi interogatoriilor Iacob Noica (15 dec. 1958), Sergiu Al-George (19 dec.), Anca Ionescu (10 ian. 1959), Dinu Pillat (25/26 mar.), Ion Mitucă (23 iul.), Sandu Lăzărescu (28 aug.), Barbu Slătineanu, Sanda Simina Mironescu (Mezincescu), Alexandru Paleologu, Nicolae Radian, Emanoil Vidraşcu (toţi arestaţi pe 8 sept.), apoi Arşavir Acterian, Vladimir Streinu (12 sept.), Florian Gheorghe (15 sept.), Theodor Enescu (16 sept.), Vlad Aurelian (22 sept.), Mihai Rădulescu (23 sept.), Păstorel Teodoreanu (3 oct.), Marietta Sadova (15 oct.), Dinu Ranetti şi Nicolae Răileanu (12 nov.). La un an de la arestarea lui Noica încă erau reţinuţi noi şi noi membri ai grupului său: Remus Niculescu (12 dec. 1959), Beatrice Strelisker (15 dec.). Ultimul inculpat va fi N. Steinhardt, arestat pe 4 ianuarie 1960. Doi dintre anchetaţi, Mihai Rădulescu şi Barbu Slătineanu, nu vor supravieţui până la proces.) Trebuia să ai un curaj nebun ca să redactezi asemenea Scrisori, cu adresatul (transfug!!!) pus din capul locului în fruntea misivei, şi asta în chiar anii delirului paranoic al „Tovarăşului” – poeta Mariana Marin a făcut-o, ajungând malgré soi profet în propria ţară (şi se ştie ce păţesc aceştia!), ceea ce nu mai ţine de biografie, ci de destin…

Acum nu ştiu cum stă tânăra literatura ucraineană cu… profeţiile, cert este că afară-i „acest decembrie” dintotdeauna, alias „ceasul al doisprezecelea” al tuturor regimurilor autoritare…

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG