Linkuri accesibilitate

Olga TOKARCZUK. Empuzion


Scriitoarea Olga Tokarczuk
Scriitoarea Olga Tokarczuk

Olga Tokarczuk (n. 1962) este cel de-al cincilea scriitor polonez încununat cu Premiul Nobel pentru Literatură, la 23 de ani (premiul pentru 2018 i s-a înmânat în decembrie 2019) după compatrioata sa, poeta Wislawa Szymborska (Nobel 1996), iar acest număr de ordine mă duce cu gândul la... eroina filmului The Fifth Element (1997), jucată de Milla Jovovich, odată încheiată – cu senzația că aș mai fi îngurgitat niște zeci de pagini – lectura romanului său recent, Empuzion, Polirom, 2024, în care „talentul ei excepțional îi permite să se joace cu convențiile unui roman extraordinar, esențial, de o valoare unanim recunoscută ca Muntele vrăjit” (Dziennik Polski; l-o fi citit oare și pe Max Blecher, cu Inimi cicatrizate?!)

Coperta cărții Empuzion de Olga TOKARCZUK
Coperta cărții Empuzion de Olga TOKARCZUK

„Apoi atmosfera a devenit și mai stranie, pentru că Thilo susținea că un peisaj poate să ucidă un om. Că are o forță extraordinară, pentru că reprezintă o concentrare a diverselor energii, că este culminația geometriei. Și asta se întâmplă acolo, la Gorbersdorf, unde o dată pe an peisajul cere o jertfă și ucide un om. Că este o mare greșeală că toți au ajuns acolo, pentru că, astfel, au devenit potențialele victime ale locului” – doar că din clipa sosirii lui Mieczyslaw Wojnicz, un student polonez de 24 de ani din Lvov suferind de plămâni, la Pensiunea pentru Domni, din mica localitate sileziană, și până a se ajunge aici sunt 200 de pagini pline de viață (& moarte, se putea altfel?!), cu personaje memorabile dezbătând tot felul de subiecte filosofice – suntem în toamna lui 1913, eventualitatea unui război pe continentul european e îndepărtată din oficiu –, ca până la urmă tot despre femei să se facă vorbire, totul pe fundalul unor morți violente, începând cu cea a soției lui Willi Opitz, patronul stabilimentului, care se spânzură în camera ei. Și exact într-acolo, pândind să nu-l vadă nimeni, îl trage ața pe Wojnicz, întâi împins din curiozitate, apoi regăsindu-se tot mai mult în acel spațiu eminamente feminin, pentru ca apoi să înceapă a-i îmbrăca hainele defunctei (în paranteză amintesc că Mieczyslaw e orfan de mamă de la cea mai fragedă vârstă), y compris lenjeria intimă, iar în cele din urmă să-i însușească identitatea Klarei Opitz – asta, după o ultimă vizită la medic, nesuferitul Semperweiss, care-l face totuși să se dezbrace până la piele, de unde refuzase categoric până atunci, și astfel îi descoperă natura androgină:

„– Domnule, doamnă Wojnicz, nu știu cum preferați să vă spun, a continuat doctorul, dumneavoastră reprezentați lumea intermediară, greu de acceptat, pentru că este neclară. (...) Dumneavoastră reprezentați un tărâm intermediar la care nu suntem dispuși să ne gândim, pentru că suntem sătui de propriile probleme alb-negre. Dar dumneavoastră ne arătați că lumea aceasta este mai mare decât ne-am închipuit și că ne privește și pe noi”. (Cum anume se manifestă natura lui/ei duală în practică, a se vedea această frază scurtă de la pagina 324: „Uterul se strânge ca un pumn, dar mădularul e irigat cu sânge”.)

Și fiindcă, în lipsa mamei, bucătăreasa Gliceria i-a purtat de grijă – nu-i chip să nu-și fi dat seama de natura-i hermafrodită, ghilosindu-l duminicile în covată, la bucătărie –, și așa-zisul regressus ad uterum capătă, pe finalul narațiunii, o formă mai domestică: „Totul este la locul lui, în siguranță, obiectele capătă viață, atinse de mâna Gliceriei, utilitatea lor emoționează, la fel ca tăblia distrusă a mesei din bucătărie, cu crestături de cuțit, sau cârpele de bucătărie curate, cu litera W brodată, precum și toată viața lui, de la început și până acum. El însuși este parte a acestei lumi în care, pentru o vreme, i s-a rezervat un loc și un timp, și trebuie să le valorifice cât mai bine. S-a gândit că ar putea să înceapă totul încă o dată, din acel loc. Să o ia de la capăt. Din bucătăria Gliceriei.” (Ceva mai înainte, există o frază ce pregătește răsturnarea din Epilog, câți însă vor trece pe lângă, fără s-o bage în seamă; tocmai de aceea, o scoatem în față ca pe-un semn de circulație („Atenție la cotituri!”): profesorul de gimnaziu Lukas, spirit polemic prin excelență, „vorbea despre uter, care se plimbă prin corpul femeii, căutând umezeala, și Wojnicz își dădea seama că, ascultându-l, roșise până în vârful urechilor”.)

Nu în ultimul rând, merită toată considerația traducerea semnată de neobosita & foarte eficienta Cristina Godun, care nu doar că împământenește romanul unei poloneze în-Nobel-ate (unul dintre personaje, August August, se naște la Iași și trăiește o vreme la Brașov), ci face din Empuzion o scriere ce sună excelent românește.

2 septembrie ’24

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG