A ieșit din URSS, dar i-a luat 35 de ani să ajungă în pragul UE. Această cronică reamintește de ce.
Cu sute de mii de oameni adunați la o Mare Adunare Națională în centrul Chișinăului, Parlamentul adoptă Declarația de Independență față de URSS. Era la aproape doi ani de când Republica Moldova revenise la grafia latină, pe valul perestroikăi și al mișcării de renaștere națională. Sunt oficializate tricolorul, stema și imnul „Deșteaptă-te, române!”, utilizat până în 1994.
Războiul de pe Nistru s-a soldat pentru ambele părți cu peste 1.000 de morți și 2.500 de răniți. Ostilitățile în care forțele moldovene luptă cu cele ale separatiștilor transnistreni sprijiniți de cazaci și de Armata a 14-a rusă durează patru luni și jumătate, până când președintele Mircea Snegur semnează un acord de încetare a focului cu omologul său rus, Boris Elțin.
Regimul de la Tiraspol îi judecă sub acuzația de „terorism”, pe Ilie Ilașcu, Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco, Tudor Petrov-Popa, Petru Godiac și Valeriu Garbuz, care fuseseră arestați în timpul războiului de pe Nistru. Ilașcu (în centru) a fost condamnat la moarte (pedeapsa îi este schimbată ulterior, fiind eliberat și trimis la Chișinău în 2001), iar camarazii lui - la termene mari de detenție. Ultimul a fost eliberat în 2007.
Majoritatea parlamentară a Partidului Democrat Agrar, în frunte cu Mircea Snegur, adoptă Constituția R. Moldova, stabilind un regim de guvernare semi-prezidențial și statutul de neutralitate al țării. Denumirea limbii de stat - „moldovenească”, în contradicție cu româna din Declarația de Independență, a generat mari dezbateri și a fost schimbată abia în 2013.
Studenții și elevii protestează împotriva încercării guvernării agrariene de a introduce disciplina „Istoria Moldovei” în loc de „Istoria Românilor”. Președintele Mircea Snegur părăsește Partidul Democrat Agrar, aflat la guvernare, acuzându-l că promovează o politică moldovenistă anti-reformatoare.
Președintele Parlamentului, Petru Lucinschi, îl înfrânge pe Mircea Snegur în alegerile prezidențiale și devine șef al statului. Exponent al nomenclaturii sovietice, Lucinschi a câștigat electoratul, promițând că R. Moldova trebuie să se împace bine „și cu Estul, și cu Vestul”.
Președintele Petru Lucinschi și liderul regiunii separatiste transnistrene, Igor Smirnov, semnează, la Moscova, un „Memorandum privind bazele normalizării relațiilor”, purtând numele autorului său - ministrul rus de Externe de atunci, Evgheni Primakov. Acordul introduce conceptul de „stat comun”, consolidează rolul de „garant” al Rusiei și prezența trupelor rusești de menținere a păcii pe Nistru.
Criza financiară din Rusia zguduie economia Republicii Moldova, încă foarte dependentă de piața estică: în doar câteva luni, leul moldovenesc pierde mai mult de jumătate din valoare, inflația explodează, producția scade dramatic, se formează restanțe uriașe la plata pensiilor și salariilor. Șocul provoacă proteste, demisia Guvernului Ciubuc și un val de emigrare.
Instalarea guvernului reformator condus de Ion Sturza dă speranțe pentru depășirea crizei economice și reorientarea spre Occident. Pe fondul tensiunilor politice și măsurilor de austeritate însă, guvernul este demis în câteva luni, cu votul comuniștilor lui Vladimir Voronin, creștin-democraților lui Iurie Roșca și deputaților loiali președintelui Petru Lucinschi.
Parlamentul amendează Constituția, stabilind că șeful statului este ales de deputați, și nu prin votul direct al cetățenilor. Dar parlamentul nu reușește să aleagă un nou șef al statului – niciun candidat nu obține minimul necesar de trei cincimi de voturi - fiind în cele din urmă dizolvat.
Partidul Comuniștilor câștigă alegerile parlamentare anticipate, obținând o majoritate constituțională de 71 de mandate, cu promisiunea să ducă țara în Uniunea Rusia – Belarus. R. Moldova devine astfel prima țară din fosta URSS unde un partid comunist nereformat ajunge la putere în mod democratic. Liderul său, Vladimir Voronin, este ales șef al statului, prin votul parlamentului.
După aproape un deceniu de refuzuri, guvernul înregistrează Mitropolia Basarabiei, subordonată canonic Patriarhiei Române, fiind obligat de o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului din 2001. Reactivată în 1992, când este instalat mitropolit Petru Păduraru (în imagini), Mitropolia Basarabiei își dispută de atunci spațiul canonic cu Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, subordonată Moscovei.
Chișinăul respinge planul de federalizare a R. Moldova, propus de Rusia și cunoscut ca „Memorandumul Kozak”. Planul oferea Tiraspolului drept de veto în decizii majore pentru R. Moldova și permitea staționarea trupelor ruse pe teritoriul său pentru încă 20 de ani. Sub presiunea opoziției, a SUA și UE, Vladimir Voronin refuză în ultimul moment să semneze planul, iar o vizită a președintelui rus Vladimir Putin în ziua așteptatei semnări este anulată, marcând o ruptură între Chișinău și Kremlin.
Piesa „Dragostea din tei” a formației moldovene „O-Zone” explodează în Europa și se răspândește în lunile următoare la nivel global, devenind cel mai mare succes pop din spațiul est-european și ex-sovietic. A dominat topurile muzicale din circa 30 de țări și s-a vândut în peste 12 milioane de copii. Piesa este preluată de mari vedete, precum Rihanna și T.I. în piesa „Live your life”. Succesul trupei moldovene a rămas un reper de neegalat în industria muzicală din estul Europei.
R. Moldova participă pentru prima dată la concursul Eurovision, cu formația „Zdob și Zdub” și piesa „Bunica bate toba”, clasându-se pe locul șase. Apariția pe scenă a Lidiei Bejenaru (cunoscută ca „bunica de la Văleni”), bătând toba, a devenit virală.
Vladimir Putin avea propria cazotă în cel mai vestit beci moldovean, la Cricova, dar aceasta nu l-a împiedicat să interzică vinurile din R. Moldova, care formau atunci cam 80% din toate exporturile moldovene pe piața rusă. Dacă Rusia a vrut să pedepsească astfel R. Moldova pentru reorientarea sa politică spre UE, atunci acest embargo și altele care au urmat au avut un efect invers: vinificatorii moldoveni și-au modernizat producția și au exportat pe piețele UE, Asiei și SUA.
Liberalul Dorin Chirtoacă, atunci în vârstă de 28 de ani, este ales primar general al Chișinăului, aplicând o lovitură Partidului Comuniștilor, care monopolizase scena politică. Victoria lui Chirtoacă datorită mobilizării tinerilor și sprijinului opoziției democratice, marca intrarea în politică a unei noi generații, cu studii în Occident și cu valori pro-europene.
R. Moldova este lovită de cele mai grave inundații din ultimele două secole, provocate de ploile torențiale și deversările masive din lacurile de acumulare de la Novodnestrovsk (pe Nistru) și Stânca-Costești (pe Prut). Peste 80 de localități din luncile celor două râuri au fost afectate de viituri: circa 1.200 de case au fost avariate sau distruse, au fost ucise peste 3.000 de animale, 9.000 de oameni au fost evacuați, iar pagubele au depășit 120 de milioane de dolari.
Mii de tineri protestează la Chișinău împotriva rezultatelor alegerilor din 5 aprilie, care au dat din nou victoria Partidului Comuniștilor, opoziția reclamând fraude. Manifestațiile degenerează în violențe, clădirile parlamentului și președinției sunt devastate, sute de tineri sunt maltratați de poliție. Câteva luni mai târziu, patru partide de opoziție preiau puterea la alegeri anticipate, formează Alianța pentru Integrare Europeană și instalează un guvern în frunte cu Vlad Filat.
Un impas în parlament, unde partidele nu pot aduna suficiente voturi pentru a alege un nou șef al statului, duce la noi alegeri parlamentare anticipate. Trei partide din alianța pro-europeană obțin o majoritate de 59 de mandate și formează AIE-2. Comunistul devenit democrat, Marian Lupu, ajunge spicher și președinte interimar, iar liberal-democratul Vlad Filat este reconfirmat premier.
Vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, vine în R. Moldova. Ține un discurs în centrul Chișinăului în care spune că „viitorul Moldovei este în Europa” și îndeamnă la reformarea justiției, contracararea corupției și reforme economice. Vizita este un semnal puternic de susținere din partea Occidentului pentru guvernarea de la Chișinău. Biden este oficialul american de cel mai înalt rang care a vizitat R. Moldova.
Judecătorul Nicolae Timofti este ales de parlament în funcția de șef al statului, cu 62 de voturi. Alături de cei 58 de deputați ai AIE, pentru Timofti votează un neafiliat și alți trei deputați ieșiți din Partidul Comuniștilor, numit „Grupul Dodon”.
Împușcarea mortală a unui bărbat, la o vânătoare în rezervația „Pădurea Domnească” la care participă înalți demnitari, declanșează o criză politică. Tăinuit inițial, cazul declanșează un război deschis între premierul Vlad Filat și oligarhul Vlad Plahotniuc, soldat cu debarcarea Guvernului Filat și reformatarea coaliției de guvernare.
Din 28 aprilie, moldovenii pot călători fără vize în spațiul Schengen cu pașapoarte biometrice, R. Moldova obținând un regim liberalizat de vize cu UE. Premierul Iurie Leancă semnează ceva mai târziu, la Bruxelles, Acordul de Asociere R. Moldova-UE. Publicul larg nu știa încă - dar va afla mai târziu - că businessmanul Ilan Șor și alții pregăteau deja devalizarea Băncii de Economii și altor două bănci în ceea ce a devenit, până la sfârșitul anului, „furtul miliardului”.
Anul este dominat de proteste de stradă față de „furtul miliardului” coordonate de mișcarea civică „Demnitate și Adevăr”, iar R. Moldova schimbă trei guverne: Leancă, Gaburici și Streleț. În parlament, oligarhul Vlad Plahotniuc orchestrează, în noiembrie, reținerea lui Vlad Filat în urma unui denunț al lui Ilan Șor și preia controlul asupra majorității parlamentare, apoi a instituțiilor de stat.
Socialistul Igor Dodon câștigă alegerile prezidențiale, învingând-o pe Maia Sandu. Campania este marcată de dezinformare: zvonul că Sandu vrea să aducă în țară „30.000 de sirieni” lansat pe fundalul crizei refugiaților din Europa. Dacă Dodon va ajunge vestit pentru călătoriile sale frecvente la Vladimir Putin, acasă, instituțiile statului ajung una câte una sub controlul oligarhului democrat, Plahotniuc.
O alianță tacită dintre democrați și socialiști, supranumită „binomul Plahotniuc-Dodon”, adoptă o lege pentru trecerea la sistemul mixt de alegere a parlamentului, pe liste de partid și în circumscripții uninominale. Ca răspuns la regresul democratic, UE oprește asistența financiară pentru R. Moldova.
Un lider al opoziției anti-Plahotniuc, Andrei Năstase, câștigă alegerile pentru Primăria Chișinăului, învingându-l pe socialistul Ion Ceban. Dar alegerile sunt anulate în instanță pe motiv că Năstase ar fi făcut agitație pe rețele în ziua votului. Acesta îl acuză de amestec pe Plahotniuc, iar Parlamentul European spune că „R. Moldova este un stat capturat de interese oligarhice”.
Regimul oligarhic al lui Plahotniuc este alungat de la putere de o alianță neașteptată între pro-europeni și pro-ruși. Blocul ACUM și PSRM – cu sprijinul la fel de neașteptat al UE, SUA și Rusiei – formează majoritatea parlamentară și învestesc Guvernul Maiei Sandu. R. Moldova trece printr-o perioadă de incertitudine de câteva săptămâni, în care Plahotniuc refuză să cedeze puterea și organizează chiar el proteste. În urma unor presiuni externe, fuge în cele din urmă din țară. Fuge și Ilan Șor.
Pro-europeana Maia Sandu este aleasă șefă a statului, învingându-l la alegerile prezidențiale pe președintele pro-rus, Igor Dodon și devenind prima femeie președinte din istoria R. Moldova. Victoria sa, la alegerile ținute pe timp de pandemie, se datorează unei mobilizări fără precedent a alegătorilor din diaspora.
La alegeri parlamentare anticipate declanșate de președinta Maia Sandu, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) pe care l-a fondat obține o majoritate solidă de 63 de mandate. Liderul PAS, Igor Grosu, devine spicher. Este învestit Guvernul Nataliei Gavrilița. Astfel, PAS preia controlul asupra celor trei pârghii ale puterii: Președinția, Parlamentul și Guvernul, promițând reforme profunde și consolidarea relațiilor cu Occidentul.
Invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina pune R. Moldova în fața celei mai grave crize de securitate și umanitare din istoria sa. Cu cel mai mare număr de refugiați ucraineni raportat la populație, este supranumită „Țară mică cu inimă mare”. Pe fundalul agresiunii rusești, R. Moldova depune, pe 3 martie, cerere de aderare la UE, la câteva zile după Ucraina. La 23 iunie, primește statutul de candidată la aderare.
R. Moldova găzduiește cel de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene, la Castel Mimi din Bulboaca – un sat de la 35 km de Chișinău. Devine astfel pe o zi capitala diplomatică a continentului, găzduind zeci de lideri europeni. Evenimentul a transmis un mesaj ferm de solidaritate cu R. Moldova și Ucraina în contextul agresiunii rusești.
Un referendum pentru introducerea obiectivului de aderare la UE în Constituție are loc odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale și trece cu 50,8% din voturi. Guvernarea acuză Rusia că a încercat să compromită scrutinul printr-o schemă de cumpărare de voturi pusă în aplicare de oligarhul fugar Ilan Șor. În turul doi al prezidențialelor, pe 3 noiembrie, Maia Sandu câștigă un al doilea mandat, învingându-l pe candidatul socialiștilor pro-ruși, fostul procuror general Alexandr Stoianoglo.
Oligarhul figar Vladimir Plahotniuc este adus în cătușe la Chișinău după capturarea sa în Grecia. Momentul marchează prăbușirea definitivă a imaginii sale de persoană intangibilă, la peste șase ani de la fuga din R. Moldova, fiind încarcerat și judecat în dosare privind „capturarea statului” și furtul miliardului. Trei zile după extrădarea lui Plahotniuc, partidul PAS câștigă un al doilea mandat la alegerile parlamentare din 28 septembrie.
După câțiva ani de așteptare, R. Moldova deschide oficial primele capitole de negociere pentru aderarea la UE. Președinta Maia Sandu și aliații ei își propun să obțină aderarea efectivă până în 2030. Cu câteva luni înainte de începerea negocierilor de aderare la UE, parlamentul denunța, la Chișinău, acordurile de bază ale CSI, încheind un proces mai îndelungat de retragere a R. Moldova din organizația controlată de Moscova.
