Critici la adresa SRI - Andrei Pleşu deplînge modul de colaborare al SRI cu CNSAS

Andrei Pleşu, membru în Comisia naţională pentru studierea arhivelor securităţii CNSAS a criticat Servicul român de informaţii SRI pentru felul cum colaborează cu CNSAS. Într-un interviu acordat Europei Libere, Andrei Pleşu a respins criticile SRI aduse comisiei din care face parte, spunînd că ele sînt formulate, cităm „ într-un limbaj lemnos, evaziv şi în anumite pasaje mincinos”. Andrei Pleşu a adăugat că pentru a determina SRI la mai multă transparenţă ar fi nevoie ca acest serviciu să fie acţionat în justiţie de Colegiul CNSAS. El a susţinut însă că şansele unui astfel de demers sînt minime.