Ştirea zilei

Acest proces al extinderii UE trebuie însă mai întai aprobat de populaţia din cele 15 state ce formează în prezent Uniunea Europeana, în cadrul unor referendumuri naţionale. Odată cu acest prim val al extinderii, Uniunea Europeana va număra 25 de ţări, cu o populaţie de 450 de milioane de oameni.

Cei 15 au semnat ieri o declaraţie prin care aderarea României şi Bulgariei la Uniune este prevazută pentru anul 2007, cu condiţia ca cele două ţari să facă progresele necesare.

Acordul de extindere a fost convenit dupa ce actualele componente ale Uniunii şi cei 10 viitori membri au semnat o înţelegere ce prevede cresterea uşoara a fondurilor oferite ţărilor candidate, în valoare de peste 40 de miliarde de euro, în vederea depăşirii greutăţilor presupuse de aderarea la organizaţie.