Referendum controversat, chiar contestat de ceceni asupra unei noi constituţii

Cecenii iau parte la un referendum privind o nouă constituţie care ar urma să proclame republica seoparatistă drept parte integrantă a Federaţiei ruse. Preşedintele rus Vladimir Putin le-a promis cecenilor o largă autonomie şi sprijin financiar dacă proiectul va fi aprobat.

Consultarea a fost respinsă de preşedintele cecen Aslan Mashadov, care se ascunde în clipa de faţă şi care consideră că numai negocierile directe cu Kremlinul reprezintă o soluţie.