Ştirea zilei

Referindu-se la sitauţia de pe câmpul de luptă, Blair a spus că forţele americano-britanice au ajuns la Karbala, la sud de Bagdad, iar acum se confruntă cu divizia de elită Medina a Gărzilor republicane. Premierul britanic a adăugat că nu este surprinzător că trupele coaliţiei întâmpină rezistenţă.

Tony Blair:“Irakul şi aparatul său de securitate există pentru a susţine regimul lui Saddam Hussein. De aceea, nimeni nu trebuie să fie surprins că părţi ale forţelor armate sunt hotărâte să lupte, pentru că ştiu că atunci când regimul se va prăbuşi, ceea ce se va întâmpla, nu vor avea încotro să se îndrepte.”

Blair a mai spus că mâine se va afla la Washington pentru convorbiri cu preşedintele american George Bush pe tema războiului şi a ceea ce a numit “implicaţiile diplomatice pentru viitor ale recentelor evenimente”. El a adăugat că se va întâlni şi cu secretarul general ONU, Kofi Annan.