Televiziunea Al Jazeera infirmă relatările privind o revoltă şiită la Basra

Televiziunea araba prin satelit Al-Jazeera a afirmat astazi ca nu exista indicii in sensul ca la Basra, oras din sudul Irakului, ar fi avut loc tulburari. Ieri, surse britanice relatasera ca este posibil ca la Basra sa fi inceput o revolta populara impotriva regimului lui Saddam Hussein.

Afirmatiile britanicilor au fost dezmintite de oficiali irakieni. Corespondentul al-Jazeera din Basra a afirmat astazi ca pe strazile orasului domneste calmul si nu exista indicii de violenta sau revolta populara. Corespondentul mentionat spune ca lupte par sa se desfasoare la sud-est de oras, de unde se aud explozii.

Relatarea al-Jazeera – una dintre putinele televiziuni care au corespondent la Basra -- nu a fost confirmata din surse independente.