Bombardamente la Bagdad, Karbala şi Kalak

Forţele coaliţiei conduse de Statele Unite au continuat bombardarea capitalei irakiene Bagdad. Potrivit armatei americane au fost atacate palate prezidenţiale şi terenuri de antrenament paramilitar, iar bombardamentele au avut loc aproape neîntrerupt în cursul nopţii trecute şi în primele ore ale dimineţii

Corespondentul Europei Libere Ron Synovits relatează că armata americană continuă atacurile aeriene şi lansarea de rachete împotriva poziţiilor Gărzilor republicane din apropiere de Karbala, localitate situată la sud de Bagdad, şi că unităţile americane au înaintat pînă în împrejurimile oraşului. În nord, avioanele coaliţiei au atacat noaptea trecută poziţile irakiene din aproiere de oraşul Kalak, localitate controlată de kurzi.