Doi jurnalişti polonezi luaţi ostateci în zona dintre oraşele irakiene Kerbala şi Najaf

Doi jurnalişti polonezi sînt daţi dispăruţi. Ei au fost răpiţi în această după-amiază de bărbaţi înarmaţi, la un punct de control, la circa 130 de kilometri sud de Bagdad. Un coleg al celor doi jurnalişti a precizat că cei care i-au răpit erau militari irakieni şi că incidentul a avut loc pe o şosea, între oraşele Kerbala şi Najaf. Polonia participă la operaţiunile Coaliţiei cu 200 de soldaţi şi cu o unitate de elită formată din 50 de militari specializaţi în operaţiuni speciale.