Raid în 11 landuri germane în căutarea membrilor unui grup islamic interzis

Poliţia germană a executat un raid în peste 80 de apartamente în căutarea unor persoane suspectate de a fi membre ale unui grup islamic interzis, Hitzb ut-Tahrir. Într-o declaraţie a ministerului de interne de la Berlin se afirmă că raidul a avut loc în 11 din cele 16 landuri ale Germaniei. Nu au fost făcute arestări, dar poliţia a confiscat computere, documente bancare şi material de propagandă.

Organizaţia în cauză este cea de-a treia interzisă în baza legislaţiei anti-teroriste adoptate după atacurile din Statele Unite de la 11 septembrie. Potrivit autorităţilor, membri organizaţiei pledează pentru uciderea şi expulzarea evreilor din Israel şi distribuie materiale de propagandă antisemită.