Raid în Gaza - acţiune de represalii după atentatul de la Tel Aviv

În urma atentatului terorist sinucigaş de miercuri de la Tel Aviv, în urma căruia şi-au pierdut viaţa trei israeliani, alţi circa 50 fiind răniţi, forţele militare israeliene au întreprins astăzi un raid într-un centru al organizaţiei Hamas din apropierea localităţii Gaza. În schimburile de focuri şi-au pierdut viaţa opt palestinieni şi au fost răniţi cel puţin şase soldaţi israelieni.

Incidentele survin după lansarea aşa-numitei "hărţi orientative", a planului de pace elaborat în comun de quartetul diplomatic compus de Statele Unite, Uniunea Europeană, Rusia şi ONU, publicarea planului urmînd depunerii jurămîntului de către noul guvern palestinian, condus de priul ministru Abu Mazen.

Noul ministru de externe, Nabil Shaat a declarat la Ramallah că guvernul este decis să susţină procesul de pace. "Abu Mazen le-a dat asigurări reprezentanţilor quartetului -- spune Nabil Shaath -- în legătură cu decizia guvernului, a conducerii şi poporului palestinian de a pune în practică partea ce le revine din acord şi de a acţiona cît mai repede în direcţia păcii."

Gruparea radicală teroristă Hamas a respins planul de pace, anunţînd că îşi va continua atacurile împotriva Israelului.