Ştirea zilei

Potrivit oficialilor americani, Powell a cerut autorităţilor de la Damasc să închidă birourile organizaţiilor Hamas, Jihadul Islamic şi comandamentul Frontului popular pentru eliberarea Palestinei.

Secretarul de stat american a precizat că sirienii au închis cîteva din oficiile acestor organizaţii şi că se aşteaptă la noi măsuri de acest gen, respectîndu-se în acelaşi timp accesul şi posibilitatea de a apărea în public pentru diverşii lideri ai grupărilor respective.

Colin Powell a mai precizat că Statele Unite sînt nerăbdătoare să coopereze cu Siria pentru ca această ţară să se poată adapta la schimbările din regiune după îndepărtarea de la putere a regimului irakian condus de Saddam Hussein.

Vorbind despre întîlnirea cu Bashar al Assad, Colin Powell a spus: “Am avut o discuţie sinceră şi directă şi mi-am propus să transmit cît se poate de clar preşedintelui Bashar al Assad - care sînt convins că a înţeles - că în regiune există o nouă situaţie strategică”.

La Beirut, şeful diplomaţiei americane a cerut guvernului libanez să-şi desfăşoare forţele armate la graniţa cu Israelul şi să pună astfel capăt prezenţei în zonă a gherilelor Hezbollah. Autorităţile de la Beirut au refuzat pînă acum să preia controlul frontierei cu Israelul, condiţionînd acest lucru de eliberarea de către israelieni a teritoriului ocupat în sudul Libanului.