Dezbatere parlamentară asupra proiectului de modificare a constituţiei: în iulie

Liderul grupului PSD din Senat, Ion Solcanu a declarat că Parlamentul ar putea fi convocat în sesiune extraordinară pentru dezbaterea Constituţiei, în prima decadă a lunii iulie.

Conducerea PSD consideră că este nevoie de convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru finalizarea dezbaterii asupra proiectului de modificare a Constituţiei, a declarat vicepreşedintele PSD Miron Mitrea.