Ştirea zilei

Vorbind după summitul trilateral de la Aqaba, în Iordania, preşedintele Bush a declarat că la această reuniune s-au făcut progrese importante şi a adresat un apel către Israel şi palestinieni, îndemnîndu-i să facă paşi imediaţi către pace:

“Toţi cei care ne aflăm aici astăzi împărtăşim acelaşi ţel: Ţara Sfântă trebuie să fie împărţită între un stat al Palestinei şi Statul Israel, trăind în pace unul cu celălalt şi cu toate ţările din Orientul Mijlociu. Toate părţile vor avea de cîştigat şi toate părţile au răspunderi pe care trebuie să le onoreze.”

Premierul israelian Ariel Sharon a declarat că sprijină înfiinţarea unui stat palestinean alături de Israel. Sharon a spus că Israelul va începe imediat îndepărtarea unor aşezări evreieşti din Cisiordania. Un purtător de cuvînt al celor care trăiesc în aşezările evreieşti a declarat că aceştia se vor împotrivi desfiinţării aşezărilor respective.

Primul Ministru palestinian Mahmoud Ababs a condamnat violenţa împotriva israelienilor şi s-a angajat să facă eforturi pentru a pune capăt revoltei armate.

Organizaţii islamice militante au respins imediat declaraţiile lui Abbas – Hamas, Jihadul Islamic şi Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei declarînd că rezistenţa armată împotriva Israelului va continua.