Manevre militare sponsorizate de NATO

În portul ucrainean Odesa au început exerciţii militare sponsorizate de Nato, la care participă 11 ţări. Dintre ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice participă Statele Unite, Franţa, Grecia, Italia şi Turcia. Ţările nemembre Nato care iau parte sînt Ucraina, Azerbaijan, Bulgaria, Croaţia, Georgia şi Romania – ţări membre ale Parteneriatului pentru pace.

Manevrele vor dura pînă la cinci iulie şi cuprind operaţiuni de menţinere a păcii, maritime, aeriene şi terestre, implicînd 45 de nave, 20 de avioane şi elicoptere şi peste 500 de soldaţi din trupe paraşutate. Potrivit relatărilor, în urmărirea exerciţiilor sînt implicaţi peste 5000 de ofiţeri din cele 11 ţări.