Două atacuri de gherilă în Irak

Oficialităţile americane au declarat că explozia care s-a soldat joi cu moartea unui irakian şi a unui puşcaş marin american, ca şi o altă explozie care a avariat o conductă de petrol din Irak nu vor afecta misiunea americană în această ţară.

Un reprezentant al oficialităţilor militare americane a declarat agenţiei Reuter că atacuri precum explozia de astăzi provocată lîngă un convoi american în drum spre aeroportul Internaţional Bagdad nu îi vor descuraja pe soldaţii americani.

Capitanul Sean Mc Williams din armata americană a declarat: „Ceea ce vrem să spunem clar pentru toată lumea este că atacuri de acest fel nu ne vor descuraja. Ceea ce vor autorii atacului este să stopeze tranziţia către un Irac nou, democratic, dar nu vor reuşi. Tot ce vor reuşi este să facă şi mai mult rău civililor irakieni”.

Tot joi, la nord de Bagdad, transporturile de petrol au fost din nou perturbate, pentru a şasea oară în două săptămîni, cînd o explozie a avariat o conductă de ţiţei. Ministrul irakian al petrolului Thamer Ghabadhan a declarat că seria de atacuri asupra conductelor nu va afecta reluarea exporturilor de petrol.