Ştirea zilei

Guvernul premierului britanic Tony Blair se află în faţa unei crize politice de proporţii după moartea acestui expert în armament, care a fost implicat în controversa legată de veridicitatea informaţiilor privind armele de distrugere în masă ale Irakului.

În cadrul unei conferinţe de presă la Tokio, premierul britanic Tony Blair a refuzat să răspundă la întrebarea unui reporter, dacă nu are moartea lui Kelly pe conştiinţă şi dacă nu va demisiona, din această cauză. Blair a cerut în schimb presei să dea dovadă de respect şi reţinere: „Va avea loc o anchetă completă şi independentă. Cred că va trebui să ne formulăm părerea după ce vom cunoaşte toate faptele, iar între timp să dăm dovadă de respect şi reţinere”.

David Kelly a fost chestionat joia trecută de o comisie parlamentară care cercetează acuzaţiile că oficialităţi guvernamentale ar fi modificat date ale serviciilor de informaţii privind armele de distrugere în masă ale Irakului, pentru a justifica participarea Marii Britanii în război. Kelly a admis că a stat de vorbă cu un corespondent BBC, care ulterior a acuzat oficialităţi guvernamentale de exagerarea datelor.