Sfîrşitul fără vărsare de sînge a rebeliunii de la Manila

Preşedintele filipinez Gloria Arroyo se va adresa camerelor reunite ale parlamentului într-un discurs privind starea naţiunii, la numai o zi după ce a luat sfârşit fără vărsare de sânge, la Manila, rebeliunea a 300 de militari filipinezi.

Aceştia o acuzau pe Arroyo că foloseşte armata pentru a pune la cale atentate teroriste la Manila, pe care ulterior le pune pe seama rebelilor islamişti, pentru a putea instaura legea marţială şi pentru a rămâne în funcţie şi după expirarea mandatului, anul viitor.

După ore de negocieri, militarii s-au predat şi au revenit în cazărmi. Arroyo a declarat că aceştia vor fi tratatţi potrivit Legii marţiale. Arroyo a preluat mandatul de preşedinte, după ce predecesorul ei, Joseph Estrada a fost silit să demisioneze, în ianuarie 2001, în urma protestelor de masă ale populaţiei, care-l acuza de corupţie.