Oficialitate a Departamentului de stat american la Chisinau

Negociatorul special pentru conflictele euro-asiatice de la Departamentul de Stat american, Rudolf Perina a inceput o vizită de lucru în Republica Moldova. Ambasada Statelor Unite la Chişinău a anunţat că discuţiile pe care le va purta se vor axa pe problematica soluţionării conflictului transnistrean. Programul vizitei oficialului american nu a fost anunţat.

Surse de la Preşedinţie au comunicat, însă, Europei Libere, că Rudolf Perina ar urma să fie primit în cursul serii de către preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin. Pentru ziua de mîine, oficialul american are programată o conferinţă de presă privind rezultatele vizitei.