Confederaţia Sindicatelor din Moldova pregăteşte acţiuni de protest

Confederaţia Sindicatelor din Republica Moldova a început pregătirile pentru organizarea unor acţiuni de protest, după ce a expirat termenul acordat Guvernului pentru soluţionarea cererii de dublare a salariilor pentru angajaţii din sfera bugetară.

Această revendicare a fost înaintată Executivului de mai multe ori pe parcursul anului curent. Recent ministrul muncii şi protecţiei sociale, Valerian Revenco, a anunţat că Guvernul va majora salariile bugetarilor cu 15 procente începând cu luna noiembrie.

Solicitat de Europa Liberă, preşedintele Confederaţiei Sindicatelor, Petru Chiriac a declarat că această masură nu satisface cerinţele înainate. Petru Chiriac a mai spus că data începerii acţiunilor de protest propriu-zise va fi stabiltă în comun cu toate structurile sindicatelor.

Referindu-se la revendicările sindicaliştilor, primul ministru, Vasile Tarlev a declarat în cadrul şedinţei de ieri a Guvernului că acestea nu pot fi îndeplinite, chemând sindicatele la negocieri.