Idi Amin moare in Arabia Saudita in urma unei insuficiete hepatice

Idi Amin, brutalul dictator al Ugandei din anii 70, a încetat din viaţă la un spital din Arabia Saudită din cauza unor complicaţii hepatice. Vîrsta sa era estimată între 75 şi 80 de ani. La Kampala, capitala Ugandei, secretarul de presă al preşedinţiei a declarat că moartea lui Idi Amin marchează terminarea întunecatului trecut al Ugandei.

Amin a ajuns la putere în 1971 printr-o lovitură de stat, înlăturîndu-l pe preşedintele Milton Obote în timp ce acesta era în vizită în străinătate. Idi Amin a fost un despot care i-a asasinat cu sînge rece pe rivalii săi politici. Nu mai puţin de 500 de mii de oameni au fost omorîţi în timpul regimului său.

A ordonat de asemenea expulzarea a zeci de mii de persoane de origine asiatică şi a naţionalizat întreprinderile companiilor străine, ceea ce a dus la un haos economic. În 1979, Idi Amin a fost înlăturat de la putere de o forţă alcătuită de ugandezi din exil sprijiniţi de militari tanzanieni.