Arestarea la Dnepropetrovsk a 3 oameni de afaceri germani

Poliţia ucraineană a arestat trei germani care au aterizat la Dnepropetrovsk, cu un avion particular fără autorizaţie. Serviciul de Securitate a Statului de la Kiev a informat că aparatul de zbor a aterizat pe un aerodrom din apropierea oraşului din estul Ucrainei, şi că cei trei germani au fost arestaţi puţin timp mai tîrziu.

Potrivit Kievului, cei trei s-au deplasat la Dnepropetrovsk într-o călătorie de afaceri, fără a comunica autorităţii pentru controlul traficului aerian un plan de zbor. Agenţia de presă Interfax precizază că dacă vor fi găsiţi vinovaţi de intrare ilegală în Ucraina, cei trei cetăţeni germani sînt pasibili la pedepse cu închisoarea de pînă la cinci ani şi confiscarea avionului.