Preşedintele Croaţiei în vizită la Belgrad

Preşedintele Croaţiei Stipe Mesici începe o vizită la Belgrad, prima după ce Croaţia şi-a proclamat independenţa în 1991 părăsind federaţia yugoslavă fapt ce a provocat un război civil care a durat patru ani. Pe agenda vizitei sînt incluse întîlniri cu preşedintele Uniunii Serbia-Muntenegru, Svetozar Marcovic, cu premierul Zoran Zivkovici, precum şi cu oficiali muntenegreni.

Cooperarea regională şi perspectivele cooptării în UE şi NATO vor domina discuţiile. Relaţiile dintre Zagreb şi Belgrad s-au îmbunătăţit constant după decesul din 1999 al preşedintelui croat din perioada războiului, Franjo Tuchman şi mai ales după căderea regimului de la Belgrad condus de Slobodan Miloşevici.