Aviaţia israeliană bombardează casa liderului Hamas Mahmoud Zahar

Avioane israeliene au bombardat casa liderului organizaţiei Hamas, Mahmoud Zahar, într-un raid aerian de represalii după cele două atacuri sinucigaşe palestiniene de marţi seara în cursul cărora şi-au pierdut viaţa cel puţin 15 israelieni. Liderul Hamas a fost uşor rănit, dar o gardă de corp şi cel puţin o altă persoană au fost ucise în cursul raidului israelian. Atacurile teroriste sinucigaşe de la Tel Aviv nu au fost revendicate, dar lideri ai Hamas-ului le-au salutat în declaraţii televizate. Premierul israelian Ariel Sharon şi-a întrerupt vizita în India revenind la Ierusalim. Premierul palestinian desemnat, Ahmed Qurei a declarat între timp ziariştilor, în localitatea Abu Dis din Cisjordania: "Noi, conducerea palestiniană, condamnăm ferm aceste atacuri; ele nu sînt utile, sînt contrare intereselor poporului palestinian şi conducerea confirmă că nu poate tolera un asemenea act." Potrivit declaraţiilor lui Qurei singura soluţie ar fi să se reflecteze serios asupra modalităţii de a face pace şi în cadrul ei să se asigure securitatea. "În acest scop, a spus el, sîntem gata să cooperăm pentru începerea unor convorbiri serioase".