Ştirea zilei

poziţia Statelor Unite afirmând că documentul nu este echilibrat: “Ne opunem acestor rezoluţii din cauza dezechilibrului şi a omisiunii unor elemente pe care le-am prezentat, respectiv condamnarea actelor de terorism, o condamnare explicită a Hamas, a Jihadului Islamic palestinian şi a Brigăzilor Martirilor Al-Aqsa, precum şi o cerere de dezafectare a infrastructurii ce susţine aceste operaţiuni teroriste” .

Adunarea Generală ONU a votat rezoluţia cu 133 de voturi pentru, patru impotriva, Israel, Statele Unite, Insulele Marshall, Micronesia , şi 15 abţineri. Toate statele Uniunii Europene şi candidate UE, inclusiv Romania, au votat în favoarea rezoluţiei.

Autoritatea palestiniană a salutat rezoluţia Adunării Generale ONU. Principalul consilier al lui Arafat, Nabil Abu Rudeina a calificat rezoluţia drept o palmă primită de statul evreu.

Cabinetul de securitate israelian a decis la începutul lunii să-l înlăture pe Arafat de la putere, după ultimele două atentate anti-israeliene, care au provocat moartea a 15 persoane.

Isarelul a afirmat că nu va lua în considerare această rezoluţie. Purtătorul de cuvânt al premierului israelian Ariel Sharon a afirmat că rezoluţia este doar o declaraţie şi nu are putere legală. Spre deosebire de rezoluţiile Consiliul de Securitate Onu, rezoluţiile Adunării generale ONU sunt considerate doar recomandări, ele neavând putere de lege.