D.M. Agathon: tergiversarea introducerii unei cote unice de impozitare datorată sindicatelor

Purtătorul de cuvînt PSd, Dan Matei Agathon a declarat că Departamentul Economic al partidului va analiza consecinţele aplicării unei cote unice de impozitare, iar la nivelul Guvernului, vor continua consultările cu sindicatele.

Întrebat dacă preşedintele Iliescu a fost cel care a determinat tergiversarea deciziei în această chestiune, purtătorul de cuvînt a răspuns că decizia a fost amînată din cauza sindicatelor.

Potrivit lui Dan Matei Agathon, concluziile studiului realizat de Departamentul Economic PSD şi rezultatele consultărilor cu sindicatele îi vor fi prezentate şi preşedintelui Iliescu, şi în cazul în care ele vor contraveni poziţiei Preşedintelui cităm: „vom discuta cu dînsul.”