Ştirea zilei

a persoanelor fizice, împotriva căreia a intervenit din nou preşedintele ţării, Ion Iliescu, în cadrul unei emisiuni a postului naţional de televiziuni, de joi seara.

Alianţa liberalilor cu democraţii a catalogat această renunţare drept o greşeală gravă şi o dovadă de superficialitate din partea executivului care nu reuşeşte să-şi promoveze iniţiativele.

Codul fiscal ar putea prevedea, începînd cu anul viitor, deduceri pentru locuinţele contractate cu credit ipotecar, în limita a 500 de euro pe an. Pentru repararea sau amenajarea locuinţei, în limita a 15 millioane de lei pe an, ca şi pentru contribuţiile la fondurile facultative de pensii sau de sănătate.