Liderul separatist Igor Smirnov cere Moscovei şi garanţii militare

Liderul separatist Igor Smirnov consideră că proiectul de memorandum privind reglementarea diferendului transnistrean elaborat de Federaţia Rusă este o variantă de compromis care poate duce la mormalizarea relaţiilor dintre Republica Moldova şi „Republica Moldovenească Transnistreană”.

Agenţia de presă oficială de la Tiraspol, Olvia-press a difuzat o adresare a liderului separatist către locuitorii regiunii transnistrene în care Igor Smirnov a menţionat că Transnistria cere ca la proiectul elaborat de Moscova să se adauge noi prevederi ce ar oferi administraţiei secesioniste garanţii militare după soluţionarea diferendumului. Smirnov spune că rolul principal în mecanismul de garanţii trebuie să-i revină Rusiei.

Totodată, Igor Smirnov a menţionat că în preconizata federaţie moldoveană atât limba rusă, cât şi limba “moldovenească” trebuie să aibă statut de limbă de stat.