Washigtonul contestă rezultatele alegerilor din Georgia

Statele Unite contestă rezultatele alegerilor parlamentare din Georgia de la 2 noiembrie. Prin purtătorul de cuvînt al departamentului de stat, Adam Ereli, Washigtonul susţine că rezultatele publicate nu reflectă voinţa electroatului:

“Sîntem profund dezamăgiţi de aceste rezultate şi de prestatia conducerii Georgiei. Rezultatele nu reflectă cu acurateţe vointa electoratului, ele demonstrează o masivă fraudă electorală în Adjaria şi în alte regiuni ale ţării” .

Potrivit comisiei electorale centrale de la Tbilisi, grupările proprezidenţiale ar fi obţinut la 2 noiembrie aproape 40% din voturi, iar opoziţia – 18 la sută. După anunţarea rezultatelor finale, opozanţii preşedintelui Şevardnadze plănuiesc să blocheze prima sesiune a parlamentului. Şevardnadze a declarat că speră ca publicarea rezultatelor să pună capăt protestelor de stradă şi a cerut pupulaţiei să nu ia parte la demonstraţii vorbind şi despre pericolului declanşării unui război civil.