PNL: Ion Iliescu a redevenit agent electoral PSD

PNL anunţă că va monitoriza acţiunile şi atitudinea politică a preşedintelui Ion Iliescu, apreciind că acesta "şi-a pierdut complet echidistanţa" o dată cu anunţul potrivit căruia va candida pe listele electorale al PSD.

"PNL va monitoriza cu mare atenţie acţiunile şi atitudinea politică ale preşedintelui Iliescu şi va aduce de fiecare dată în atenţia mass-media eventualele încălcări ale atribuţiilor sale constituţionale" - se arată într-un comunicat al PNL remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

Partidul Naţional Liberal consideră că, în urma anunţului privind candidatura sa, Iliescu "şi-a recăpătat statutul de agent electoral al PSD".