Lipsa reformelor în economie criticată la congresul oamenilor de afaceri din Republica Moldova

Participanţii la al cincilea congres al oamenilor de afaceri din Republica Moldova, care a avut loc azi la Chişinău, au constatat că relaţiile dintre autorităţi şi comunitatea de afaceri s-au deteriorat mult în timpul guvernării comuniste. Oamenii de afaceri şi-au exprimat nemulţumirea faţă de politica fiscală promovată de autorităţi şi faţă de lipsa reformelor în economie.

Ei au acuzat guvernarea comunistă că a îngheţat reformele în economie. Oamenii de afaceri au atras de asemene atenţia că relaţiile dintre putere şi mediul de afaceri sînt condiţionate în prezent de un sistem birocratic care împiedică crearea unei economii naţionale moderne.

Cei peste 1000 de oameni de afaceri moldoveni, prezenţi la congres, au regretat faptul că la ora actuală nu există un dialog între autorităţi şi întreprinzători, dialog care în opinia lor ar rezolva multe din problemele economice.