Preşedintele George W. Bush face un bilanţ al politicii sale în 2003

În obişnuitul său discurs radiodifuzat săptămînal, preşedintele Statelor Unite George Bush a făcut un bilanţ al anului 2003. Subliniind realizările administraţiei sale cu un an înaintea alegerilor prezidenţiale, Bush s-a referit la reducerea impozitelor pentru revigorarea economiei americane şi restructurarea programului de asigurări de sănătate Medicare.

Preşedintele american a menţionat şi războiul din Irak, spunînd că acesta este unul din momentele definitorii ale preşedinţiei sale: „Guvernul nostru a acţionat de asemenea rapid pe fiecare din fronturile războiului împotriva terorii. Întreaga ţară a stat în spatele bărbaţilor şi femeilor din forţele noastre armate în momentul cînd au eliberat Irakul şi au ajutat la începerea reconstrucţiei acestei ţări şi a Afganistanului”.

Partidul Democrat aflat în opoziţie l-a atacat din ce în ce mai des în ultima vreme pe George Bush pentru războiul din Irak şi pentru faptul că militari americani continuă să fie ucişi în această ţară.