Rodica Stănoiu consideră că activitatea sa anti-corupţie a generat atacurile la adresa sa

Rodica Stănoiu a declarat, vineri, că nu-şi dă demisia din funcţia de ministru al Justiţiei, pentru că nu are motive, dar că e posibil să fie demisă "în orice clipă".

Stănoiu a afirmat că în toţi cei trei ani de mandat s-a simţit ţinta unor atacuri, dar că virulenţa acestora din ultimele zile este "teribilă".

Potrivit agenţiei Mediafax, Rodica Stănoiu a sugerat că există o legătură între virulenţa atacurilor la adresa sa şi faptul că a solicitat ridicarea imunităţii parlamentare a unor colegi de partid, că în ultimele zile Parchetul Naţional Anticorupţie s-a autosesizat în cazurile unor "baroni importanţi locali", că a dat, în timpul mandatului său, peste 40 de avize de cercetare penală împotriva unor magistraţi, notari şi executori judecătoreşti.