Ministerul integrării: Tratatul de aderare la UE nu va diferi de cel al statelor din primul val

Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană va avea forma şi structura Tratatului semnat de cele 10 state care au intrat în Uniune la 1 mai - precizează un comunicat al Ministerului român al integrării europene, citat de agenţia Mediafax.

Documentul reprezintă rezultatul procesului de negociere a celor 31 de capitole şi nu vor fi acceptate modificări sau elemente suplimentare, care nu au fost deja convenite în Conferinţele de aderare - se mai spune în comunicatul citat.