Guvernul Năstase felicită Bulgaria pentru încheierea negocierilor de aderare la UE

Guvernul de la Bucureşti a felicitat Bulgaria pentru încheierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană şi declară că acest fapt reprezintă "prima confirmare a fezabilităţii respectării calendarului de aderare pentru România şi Bulgaria".

Într-un comunicat citat de Mediafax, cabinetul Năstase îşi exprimă de asemenea convingerea că România va finaliza cu succes negocierile de integrare, conform calendarului stabilit, pentru a semna Tratatul de aderare în 2005, împreună cu Bulgaria.