Ştirea zilei

cu o zi în urmă că Bulgaria a acceptat o "clauză de siguranţă" la încheierea negocierilor de admitere. Filori a precizat: "Aceasta este o chestiune de discuţie între Comisia Europeană şi Romania. Tot ce pot spune este că această clauză de siguranţă e necesară fiindcă între încheierea negocierilor de aderare şi intrarea efectivă în Uniunea Europeană există o lungă perioadă de timp.

In cursul acelei perioade va trebui să monitorizăm îndeaproape punerea în aplicare a angajamentelor luate de ţara candidată în timpul negocierilor. Faptul ne va permite să ţinem sub control situaţia şi să ne asigurăm că vor fi făcute toate eforturile pentru punerea în aplicare a reformelor.

Vreau să amintesc că am avut aceste clauze şi cu cele zece state care au intrat în Uniune la 1 mai, dar nu a fost nevoie să folosim nici o prevedere a lor deoarece ele au efectuat pregătirile de aderare la timp. Nu e vorba de vreo ameninţare, este doar o cale de a asigura că lucrurile vor merge cum trebuie şi sîntem încrezători că aşa va fi."