Arestarea la Moscova a doi suspecţi în legătură cu atentatele asupra a 2 avioane de pasageri

Poliţia de la Moscova a arestat două persoane suspectate de implicare în doborârea cu bombe a două avioane de pasageri luna trecută, când au fost ucişi 89 de oameni. Procuratura Generală a refuzat să dea publicităţii identitatea celor arestaţi. Potrivit unor agenţii de ştiri ruseşti, unul din cei doi suspecţi ar fi Armen Arutyunov din regiunea Krasnodar, arestat luni în aeroportul Domodedovo din Moscova.