Chişinău: lege privind principiile de bază ale statului ce urmează să fie acordat localităţilor din stânga Nistrului

Legislativul moldovean a adoptat cu voturile tuturor grupurilor parlamentare o lege care defineşte principiile de bază ale statului ce urmează să fie acordat localităţilor din stânga Nistrului. Potrivit documentului, regiunii transnistrene i se va acorda statut de unitate teritoriala autonomă, care însă este parte componentă şi inalienabilă a Republicii Moldova şi care îşi va exercita imputernicirile doar în limitele prevederilor Constituţiei moldovene.

În componenţa viitoarei autonomii vor intra doar localităţile care vor opta pentru aceasta prin vot în cadrul unor referendumuri locale. Autonomia transnistreană urmează să fie reprezentată de un parlament local, care se va numi Consiliul Suprem. Primele alegeri pentru acest consiliul urmează să fie organizate de către OSCE, dar ele vor avea loc doar după evacuarea trupelor ruse, demilitarizarea şi democratizarea regiunii.

Autorul proiectului de lege este preşedintele Vladimir Voronin care în prealabil a consultat şi a obţinut sprijinul tuturor grupurilor parlamentare, atât de la putere, cât şi din opoziţie. În baza acestor prevederi, parlamentul de la Chişinău urmează să adopte statutul unităţii teritorial autonome Transnsitria.