Yukos încearcă să vîndă un pachet de acţiuni ale companiei Sibneft

Potrivit agenţiilor de presă ruse, compania petrolieră Yukos, a fostului magnat Hodorkovsky, condamnat pentru fraudă fiscală, încearcă să vîndă 20% din acţiunile pe care le deţine într-un alt grup petrolier, Sibneft, controlat de compania de stat Gazprom. Negocieriel purtate pînă acum nu s-au soldat cu nici un rezultat, iar preşedintele consiliului de administratori de la Yukos aprecia miercuri că soluţia cea mai bună pentru a salva ceea ce a mai rămas din companie ar fi vînzarea acţiunilor direct companiei de stat Rosneft. Rosneft a achiziţionat deja principala unitate de producţie Youkos într-o tranzacţie mult criticată.