Beirut: pagubele produse de bombardamentele israeliene estimate la 2 miliarde de dolari

Ministrul libanez al Transporturilor şi Muncii a declarat că cele trei săptămâni de bombardamente israeliene au provocat pagube de 2 miliarde de dolari infrastructurii din Liban. Mohammed al-Safadi a spus că între acestea se numără distrugerea unor drumuri, poduri şi porturi precum şi avarierea aeroportului internaţional de la Beirut. Ministrul libanez a spus că este prea devreme să fie estimate pagubele aduse economiei libaneze în general.