Karel de Gucht salută suspendarea deciziei de extrădare din Rusia a unor refugiaţi uzbeci

Preşedintele în exerciţiu al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, ministrul belgian de externe Karel de Gucht a lăudat Rusia pentru că a suspendat extrădarea unui grup de 13 uzbeci. Aceştia sunt acuzaţi de autorităţile din ţara lor că ar fi participat la revolta de anul trecut din oraşul Andijon.

Într-o declaraţie, de Gucht a încurajat Rusia să coopereze cu Agenţia pentru Refugiaţi a Naţiunilor Unite pentru a găsi o soluţie durabilă în cazul refugiaţilor uzbeci.