Departamentul de stat american: În 2007 guvernul de la Chişinău a încercat să influenţeze mass media şi să-i intimideze pe ziarişti

În capitolul dedicat Republicii Moldova din raportul pe 2007 al Departamentului de stat american privind respectarea drepturilor omului în lume, se spune că guvernul de la Chişinău a respectat în general drepturile cetăţenilor moldoveni. Cu toate acestea, adaugă raportul, forţele de securitate au bătut persoane aflate în custodie şi au hărţuit şi indimidat ocazional opoziţia politică.

Raportul se referă la cazuri de corupţie în justiţie şi în poliţie, la reţineri arbitrare şi la percheziţii fără mandat. Guvernul de la Chişinău a încercat în 2007 să influenţeze mass media şi să-i intimideze pe ziarişti, a menţinut unele limitări ale libertăţii de asociere, şi a refuzat înregistrarea oficială a cîtorva grupări religioase, se mai spune în raportul pe 2007 al Departamentului de stat american privind respectarea drepturilor omului în lume.